Uniunea Naţională a Notarilor Publici (UNNP) şi-a menţinut propunerea, în cadrul unei dezbateri publice organizate miercuri de Ministerul Justiţiei, privind reducerea cu 50% a onorariului pentru autentificarea actelor de dare în plată.
Potrivit unui comunicat al UNNP, dezbaterea a avut ca temă proiectul de ordin al ministrului Justiţiei pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, în sensul reducerii cu 50% a onorariului notarial pentru autentificarea actelor de dare în plată, în condiţiile Legii 77/2016.
Cu ocazia dezbaterilor, s-a susţinut de către unii participanţi că, până la această dată, au fost încheiate peste 1.000 de acte de dare în plată.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici a înfiinţat în baza legii Registrul Naţional de Evidenţă a Actelor de Dare în Plată. Din datele înregistrate până în prezent în acest Registru, numărul de acte de dare în plată finalizate este de 193.
La această dezbatere, Uniunea şi-a menţinut propunerea de reducere a onorariului pentru această categorie de acte cu 50%.
Totodată, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a solicitat şi s-a oferit să colaboreze cu factorii de decizie pentru lămurirea sintagmei costuri notariale din art. 5 alin. (5) din Legea 77/2016, pentru a se elimina confuzia că în aceste costuri notariale s-ar include şi tariful de carte funciară.
AGERPRES