Aceasta este situată pe locul 316 în domeniul Ştiinţe naturale în plan global, Universitatea din Bucureşti este urmată pe plan naţional de două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timişoara (390) şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (479), conform unui comunicat al Universităţii din Bucureşti.
Performanţa a 829 de universităţi din întreaga lume
Clasamentul din 2020 evaluează performanţa a 829 de universităţi din întreaga lume pentru şase domenii: Ştiinţe umaniste, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale, Ştiinţe naturale, Ştiinţe tehnice şi Ştiinţe sociale.
Universitatea din Bucureşti este prezentă şi în domeniul Ştiinţelor tehnice pe poziţia 566 în plan internaţional, fiind precedată la nivel naţional de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (474) şi urmată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (581) şi de Universitatea Politehnica din Bucureşti (604), conform comunicatului.
Liderul naţional al clasamentului general Round University Ranking – World University Rankings încă de la lansarea acestuia, din 2010, Universitatea din Bucureşti se situează anul acesta pe poziţia 481, rezultatul obţinut datorându-se „în principal componentei de predare”.
În clasamentul general, Universitatea din Bucureşti este urmată de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napooca, de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, de Universitatea de Vest din Timişoara, de Universitatea Politehnica din Bucureşti şi de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Informaţii detaliate cu privire la performanţele universităţilor
Lansat din dorinţa de a oferi informaţii detaliate cu privire la performanţele universităţilor Clasamentul RUR World University Rankings analizează şi interpretează date a peste 1.100 de universităţi din 82 de ţări şi se adresează atât comunităţii academice, cât şi reprezentanţilor universităţilor sau factorilor de decizie politică.
Realizat de Round University Rankings Agency Rusia, clasamentul urmăreşte o serie de indicatori grupaţi pe patru domenii cheie ale activităţii universitare: educaţia, cercetarea, diversitatea internaţională şi sustenabilitatea financiară.
Pe măsură ce vor fi analizaţi toţi indicatorii, detaliile cu privire la toate domeniile clasamentului RUR World University Rankings vor fi disponibile. Datele analizate în clasament sunt obţinute de la compania internaţională Thomson Reuters, care realizează anual cercetarea Global Institutional Profiles Project (GIPP).