Institutul Hasso Plattner din Germania a făcut cea mai mare donaţie către o universitate din România din ultimii 30 de ani, în valoare de 4,2 milioane de euro, bani cu care se vor acorda burse de cercetare pentru crearea de produse inovative la Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), a anunţat, marţi, rectorul ULBS, profesorul Ioan Bondrea.
„Un mare câştig va fi acela că vom include în activităţile noastre grupuri de studenţi, companiile şi partenerii care fac cercetare-dezvoltare din Sibiu, astfel încât să creăm produse inovative şi pe acest lucru ne bazăm, că va exista un interes deosebit atât din partea cercetătorilor, cât şi din partea cadrelor didactice. Vom înfiinţa o bursă Hasso Plattner pe cercetare, pentru tineri cercetători, şi, în acelaşi timp, şi pentru studenţi, cu susţinere serioasă din partea Institutului Hasso Plattner din Germania. (…) De 30 de ani, nu ştim ca vreo universitate din România să primească o astfel de donaţie", a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, rectorul ULBS.
Potrivit sursei citate, din 1 ianuarie 2019, tinerii cercetători ar urma să beneficieze de burse în valoare de 10.000 de euro, iar studenţii, de burse de cercetare de 5.000 de euro anual, din partea Institutului Hasso Plattner.
Hasso Plattner este unul din ultimii miliardari germani, care a înfiinţat acest institut şi care finanţează facultăţi din Germania şi SUA. Plattner a ales universitatea din Sibiu pentru că "are rădăcini aici", a menţionat Bondrea.