Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a semnat, în această lună, şapte contracte de finanţare din lista de rezervă a apelului 2013-1 pentru cercetare-dezvoltare destinate universităţilor sau institutelor, informează un comunicat al instituţiei, remis, joi, AGERPRES.
"Aceste şapte proiecte din lista de rezervă a apelului 2013-1 au ca beneficiari instituţii publice, precum universităţi, institute de cercetare, spitale universitare/clinice. Încercăm să dezvoltăm infrastructura de cercetare/dezvoltare prin dotarea sau modernizarea laboratoarelor existente, prin crearea de noi infrastructuri, inclusiv prin sprijinirea construirii infrastructurilor de cercetare pan-europene în România, cu crearea de noi locuri de muncă în cercetare", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Valoarea asistenţei financiare nerambursabile pentru aceste proiecte depăşeşte 124,1 milioane de lei.
Cele şapte contracte au fost semnate prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE). Apelul 2013-1 face parte din cadrul Axei Prioritare 2-Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate – Operaţiunea 2.2.1- "Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri de tip laboratoare/centre de cercetare'. AGERPRES