Învăţământul românesc a ajuns la ora examenului de maturitate. Din ce în ce mai mulţi absolvenţi de liceu aleg să urmeze cursurile unor facultăţi private, în detrimentul ofertelor celor din sistemul public. Numărul studenţilor înmatriculaţi în instituţii de învăţământ superior private a ajuns la aproape 30% din total. Unul dintre motive ar putea fi dotările mai bune, accesul mai uşor şi ofertele de specializări mai numeroase. Dar pentru a ţine pasul cu noile provocări şi concurenţa din ce în ce mai acută dintre universităţi, acestea trebuie să-şi restructureze modelul de management şi strategia investiţională. Schimbările nu vin însă uşor.
Până în urmă cu trei ani, universităţile private româneşti erau privite mai mult ca o alternativă pentru cei care se gândeau că nu au nici o şansă de a trece examenul de admitere la o facultate de stat. Asta, în ciuda faptului că instituţiile de învăţământ superior private dispuneau de programe similare, sedii centrale şi, în mare măsură, de aceiaşi profesori care predau şi în catedrele din universităţile publice.
Lucrurile au început să se schimbe. Conform celui mai recent raport al Ministerului Educaţiei şi Cercetării asupra învăţământului din România, în anul universitar 2005-2006, s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a efectivelor de studenţi înmatriculaţi în sistemul de învăţământ superior privat, de aproape 31%, faţă de anul precedent. Acest salt a fost anticipat în toamna anului 2003, când, după trei ani de scădere continuă, numărul studenţilor de la facultăţile private a început din nou să crească. În ansamblu, în ultimii şapte ani, numărul total al studenţilor români a cunoscut o creştere continuă şi constantă, de circa 20% – 30% pe an, ajungând în prezent la peste 716 mii. Practic, creşterea numărului total de studenţi din ultimul an se datorează facultăţilor private.
Se caută manageri specializaţi
E pregătit învăţământul superior privat românesc să absoarbă influxul masiv de aspiranţi la o diplomă universitară? La o primă vedere, învăţământul, fie public, fie privat, poate fi considerat o adevărată afacere, luând în calcul doar nivelul taxelor de şcolarizare, sursa cea mai importantă de venituri a unei astfel de instituţii, cel puţin pe piaţa românească. De pildă, Universitatea „Spiru Haret“, cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România, a înregistrat la nivelul anului 2004, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, un excedent al contului de venituri şi cheltuieli de 256,6 miliarde de lei vechi, echivalentul a 6,33 de milioane de euro, la cursul mediu al anului respectiv. Veniturile au fost de 81,4 milioane de lei, iar cheltuielile de 55,7 milioane. „Universităţile mai au şi alte surse de venit în afara taxelor“, spune Aurelian Bondrea, rectorul Universităţii „Spiru Haret“. „Noi avem şi venituri aduse din cercetare, de editura universităţii, obţinem bani şi din activitatea tipografiei, din televiziune (Televiziunea România de Mâine – n.red.), din cantine, cămine.“
În Statele Unite, patria celor mai profitabile şi mai prestigioase universităţi private din lume, pe lângă taxele de şcolarizare, managerii acestora au identificat şi alte surse importante de venit, cum ar fi investiţiile pe pieţele de capital, investiţiile imobiliare, drepturile de exploatare pentru patentele tehnologice deţinute sau activităţi de cercetare în colaborare cu companii private.
În România, învăţământul superior se află într-un moment de cotitură. Primele intenţii de a prelua modelul de business al universităţilor din statele dezvoltate au apărut deja, chiar dacă deocamdată doar timid. Desigur, la urma urmei este şi o problemă de management, dar şi de reglementare.
„Sigur că este posibil să găseşti şi alte surse de finanţare, dacă îţi faci cadrul juridic“, explică Iosif Urs, rectorul Universităţii „Titu Maiorescu“. „Poţi să investeşti chiar şi pe bursă. Cel puţin pentru noi, este prioritar, alături de reformarea sistemului nostru de învăţământ şi cercetare, să găsim noi resurse de finanţare.“ Probabil că în următorii ani, pe lista de priorităţi a senatelor universitare va apărea şi angajarea unor manageri specializaţi în administrarea unor astfel de afaceri. „Avem un director general cu funcţie administrativă, angajat prin scrisori de recomandare. Dar caut o persoană tânără, ambiţioasă, cu calităţi de manager, care să ştie să facă bani, să nu facă risipă“, afirmă Urs. „La un moment dat, vom face un concurs pentru ocuparea acestui post. Asemenea manageri există pe piaţa din România, dar, din păcate, de regulă, cei care performează îşi fac propria afacere sau pleacă în străinătate. Sunt şcolarizaţi de noi, dar e greu să-i angajezi, pentru că funcţionăm într-un mediu concurenţial.“ Din moment ce managerii buni reprezintă pentru orice companie o investiţie substanţială în resurse umane de calitate, şi universităţile private vor fi nevoite în viitor să caute astfel de persoane, dacă vor să performeze.
O competiţie tot mai accentuată
„Octavian Radu, preşedintele grupului RTC, îmi spunea că el îşi poate permite să angajeze pe oricine, pentru că îi poate oferi un salariu dublu, ceea ce pentru o universitate, fie ea şi privată, e mai dificil“, crede rectorul Universităţii „Titu Maiorescu“. Cât de dificil? Una dintre principalele probleme în gestiunea fluxurilor financiare ale unei instituţii de învăţământ este faptul că, în timp ce taxele de şcolarizare sunt cel mai adesea încasate în rate semestriale sau în alte variante (trei sau patru rate pentru întreg anul universitar), salariile personalului didactic şi administrativ trebuie plătite, fireşte, lunar. O altă problemă sunt costurile mari ale unor anumite facultăţi, ca de exemplu Medicina.
„La Medicină Generală şi Medicina Dentară mă duc în pierdere. Dacă aş fi ştiut că e atât de scump, n-aş fi făcut aceste facultăţi. Pierd în fiecare an de funcţionare şi rezist pentru că mai scot bani de la alte facultăţi. De exemplu, cumpăr cadavre, trebuie achitate chirii, trebuie asigurată funcţionarea laboratoarelor. Numai la Medicină Dentară, cele 100 de unit-uri pe care le avem ne costă cam 500 de milioane de lei vechi lunar, pentru reparaţii şi consumabile“, adaugă Iosif Urs. Universitatea „Titu Maiorescu“ a înregistrat la nivelul anului 2004 un excedent de 386 de mii de euro. Veniturile au însumat 14,077 milioane de lei, iar cheltuielile au reprezentat 12,5 milioane de lei.
Desigur, părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de management. „Nu am nevoie de un manager de universitate; ca preşedinte şi rector al universităţii, eu sunt cel mai bun manager“, e de părere Aurelian Bondrea. Luând în calcul datele financiare ale instituţiei pe care o conduce, nimeni nu ar putea să îl contrazică. Provocările însă abia de acum încep. „Făcând o paralelă cu lumea afacerilor, există nenumărate companii care sunt foarte profitabile, fără însă a avea preocupări pentru îmbunătăţirea calităţii managementului; deşi, personal, cred că multe universităţi private din România au o calitate ridicată a managementului“, susţine Viorel Panaite, partener în cadrul companiei de consultanţă şi training în resurse umane Human Invest. Deocamdată, lucrurile se află într-un stadiu incipient; competiţia dintre universităţile private este încă la un nivel scăzut, dar, ţinând cont fie şi numai de numărul în creştere al studenţilor care optează pentru învăţământul privat, acest lucru se va schimba foarte repede.
La aceasta trebuie adăugată deschiderea oferită de aderarea la Uniunea Europeană, care va oferi unei părţi a tinerilor români accesul la ofertele universităţilor europene, la un nivel al taxelor nu cu mult mai ridicat. De exemplu, pentru a urma cursurile Solvay Business School din cadrul Universităţii Libere din Bruxelles, prezentă în topul primelor 500 de universităţi din lume pe poziţia 137, taxa anuală este de 719 euro. Prin comparaţie, taxa anuală la Facultatea de Management din cadrul Universităţii Spiru Haret este de 1.200 de lei (350 de euro), în timp ce la Academia de Studii Economice din Bucureşti locurile cu taxă costă 1.800 de lei (530 de euro) pe an pentru primii doi ani şi 1.600 de lei (470 de euro) pentru ultimii doi. „«Consumatorul» (studentul) are o preocupare continuă de a absolvi o instituţie de învăţământ superior şi pot fi accesate multiple programe de finanţare sau de subvenţionare“, spune Panaite. „Calitatea managementului universităţilor va fi dovedită prin capacitatea lor de a se adapta la evoluţia acestei pieţe şi de a face faţă cu succes unei competiţii din ce în ce mai puternice.“
Teoria e bună, dar practica ne „omoară“
Experţii în recrutare apreciază că universităţile româneşti mai au un interval de doi-trei ani în care necesitatea de a investi în laboratoare şi dezvoltarea laturii practice a învăţământului nu reprezintă o cerinţă esenţială. Potrivit unui studiu realizat de firma de recrutare Catalyst Solutions în parteneriat cu Synergize, companie din grupul Daedalus, 57,3% din angajaţi consideră că pregătirea teoretică din facultate contează mult şi foarte mult, în timp ce doar 27,9% cred acelaşi lucru despre pregătirea practică. Dar, conform lui Dragoş Gheban, consultant Catalyst, „tendinţa este însă de a lucra pe specializarea studiată, poate şi din cauză că oferta de locuri de muncă a crescut pentru toate domeniile şi industriile. Dacă acum câţiva ani mulţi ingineri ajungeau să lucreze pe poziţii de vânzări, acum ei sunt mult mai orientaţi să lucreze în inginerie. Şi pachetele de beneficii au crescut la un nivel confortabil pentru poziţiile tehnice.“ Prin urmare, o specializare la nivel competitiv cu piaţa europeană chiar de pe băncile facultăţii devine esenţială.
De la cantitate la calitate
Totuşi, creşterea sectorului învăţământului universitar privat se bazează deocamdată pe o acumulare cantitativă, majoritatea investiţiilor fiind alocate extinderii bazei imobiliare şi a dotărilor aferente, pentru a putea absorbi un număr tot mai mare de studenţi, ceea ce se reflectă, de exemplu, în cifre de şcolarizare în unele cazuri uriaşe. Universitatea Spiru Haret, de exemplu, are aproximativ 100.000 de studenţi înmatriculaţi, fiind din acest punct de vedere cea mai mare instituţie de învăţământ superior din întreg sistemul naţional. „Modelele de succes din afară se bazează pe parteneriate puternice între instituţiile de învăţământ şi mediul de business“, consideră Viorel Panaite. „Studenţilor li se oferă prin universităţi accesul la internshipuri, stagii de practică şi de pregătire în cadrul companiilor, care completează într-un mod practic ce învaţă la şcoală. Companiile, la rândul lor, au iniţiative de implicare în dezvoltarea tinerilor, lucrând împreună cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile studenţeşti pentru a pregăti mai bine studenţii, curricula teoretice din şcoală este îmbinată cu studii de caz şi proiecte pe care studenţii trebuie să le rezolve în echipă, dezvoltându-şi astfel şi abilităţile de lucru cu oamenii.“
Prin urmare, pentru a-şi consolida poziţia câştigată în opţiunile de viitor ale absolvenţilor de liceu, universităţile private româneşti vor trebui să investească într-o extindere nu doar cantitativă, ci şi calitativă, pentru a face faţă unui mediu din ce în ce mai concurenţial.
Iar acest lucru, care necesită resurse suplimentare, se poate face doar prin diversificarea, la rândul lor, a surselor de venit şi a adoptării unui model de management mai orientat către modul de funcţionare al unui business.
Taxele universităţilor
1.800 lei este cuantumul taxei anuale percepute de către ASE pentru locurile şcolarizate în afara celor susţinute din bugetul public, pentru primii doi ani de studiu. În anii III şi IV, taxa se reduce la 1.600 de lei.
1.650 lei este taxa anuală pentru facultăţile de ştiinţe economice din cadrul Universităţii Hyperion. În funcţie de specializare, nivelurile taxelor de la facultăţile private sunt în general comparabile cu cel din sistemul public.
Surse alternative
«Universităţile mai au şi alte surse de venit în afara taxelor. Noi avem şi venituri aduse
în cercetare, de editura universităţii, obţinem bani şi din activitatea tipografiei, din televiziune, din cantine, cămine.»
Aurelian Bondrea, preşedinte şi rector, Universitatea Spiru Haret
În vizor, piaţa de capital
«Sigur că este posibil să găseşti şi alte surse de finanţare, dacă îţi faci cadrul juridic. Poţi să investeşti chiar şi pe bursă. Cel puţin pentru noi, este prioritar, alături de reformarea sistemului nostru de învăţământ şi cercetare, să găsim noi surse de finanţare.»
Iosif Urs, rectorul Universităţii „Titu Maiorescu“
Sistemul privat atrage tot mai mulţi studenţi
513.678 este numărul studenţilor înmatriculaţi în instituţiile publice de învăţământ superior. Din anul 2000 până în prezent, facultăţile de stat au atras din ce în ce mai mulţi studenţi, dar creşterea a fost relativ lentă.
202.786 este numărul persoanelor care urmează cursurile facultăţilor particulare, reprezentând peste 28% din totalul efectivelor de studenţi. Balanţa pare să încline, în acest moment, în favoarea ofertelor privaţilor.
31% este creşterea numărului de studenţi de la facultăţile particulare în 2005 – 2006, faţă de anul universitar precedent, 2004-2005. Prin comparaţie, în sistemul public, creşterea efectivelor de studenţi a fost de doar 11%, pentru aceeaşi perioadă.
