Da, creştere şi criză şi Grecia nu sunt trei lucruri care se exclud. Este vorba de companii care fie activează în domenii considerate inelastice la criza – vând bunuri sau servicii indispensabile clienţilor, indiferent de ciclul economic, gen industria alimentară –, fie au folosit criza drept pârghie de creştere.
1. Potrivit unui rezident din Atena, citat de Business Insider, iaurtul elen continuă să fie destul de popular în insulele elene. După succesul producătorului de iaurt Chobani and Fage, companiile s-au sesizat pentru a susţine marca autohtonă de succes. Brandul grecesc Chobani a devenit numărul unu pe piaţa americană a iaurtului, devansând nume mari din branşă, cum ar fi Dannon sau General Mills.
2. Evident, industria electro-IT este una dintre cele greu lovite de criză. Însă nu tot ce este legat de electronice scade – grecii nu renunţă la produsele Apple. “Cumpără iphone-uri ca nebunii, se împrumută dacă nu-şi permit să achite ratele. Brandul este un statut al puterii, pe care ţin să-l arate cu orice preţ”, scrie Business Insider.
3. Colţii crizei nu s-au înfipt nici în businessul caselor de amanet: a crescut numărul celor care îşi amanetează aurul şi, evident, volumul total al încasărilor firmelor de profil.
4. Criza i-au făcut pe eleni să utilizeze tot mai mult bicicleta, lucru care se reflectă atât în vânzările magazinelor comercializează biciclete care , cât și în numărul din ce în ce mai mare al clienților centrelor de închiriere. Şi nu e vorba doar de reducerea cheltuielilor cu carburanţii – “Pare mai degrabă un trend global, e la modă să mergi cu bicicleta”, spune rezidentul din Atena, citat de . Business Insider.
5. În replică la ştirile negative despre Grecia, care deteriorează imaginea statului, încep să apară tot mai multe site-uri care publică lucruri pozitive despre oamenii, economia şi simbolurile elene.