UNPR va solicita o analiză riguroasă a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană pentru a identifica o modalitate de prelungire, cu cel puţin trei ani, a interdicţiei vânzării terenurilor agricole pentru cetăţenii străini nerezidenţi în România.
Decizia a fost luată, sâmbătă, în cadrul reuniunii zonale a Uniunii Naţionale pentru Progresul României, pe regiunea 1 nord-est. De asemenea, UNPR solicită şi sprijină un pact politic pe agricultură între toţi jucătorii politici actuali, fapt menţionat recent şi de comisarul Dacian Cioloş.
În cadrul întâlnirii s-au dezbătut teme politice de actualitate, dar şi priorităţile actuale ale UNPR din domeniile agricultură, administraţie publică şi securitate naţională.
Politica agricolă comună va avea, din ianuarie 2014, mecanisme noi de aplicare, pe care UNPR, în cadrul USL, doreşte să le facă cunoscute fermierilor. În cadrul întâlnirii s-a subliniat încă o dată sprijinul UNPR pentru dezvoltarea fermelor mici, necesitatea încurajării tinerilor în agricultură şi importanţa finanţării infrastructurii de irigaţii în România.
Sursa: Agerpres