Unt sau margarină? De mult timp se dezbate care dintre aceste două produse are mai multe beneficii pentru sănătate. Ei bine, nutriționiștii recomandă un consum moderat de unt și un consum foarte redus de margarină, chiar evitarea acesteia. Dacă le comparăm, am putea spune că untul, fiind produs din grăsimi animale, ar trebui să piardă în fața margarinei, care este produsă din grăsimi vegetale, ca uleiul de palmier, ulei de rapiță sau de floarea soarelui. Dar margarina conține o cantitate foarte mare de grăsimi trans, care consumate într-o cantitate prea mare, pot cauza apariția unor afecțiuni cardiace. De aceea, untul este considerat mai sănătos decât margarina.
De ce nu este sănătoasă margarina tradițională
Margarinele conțin apă, diverse „cantitati de lipide si, uneori, suplimente de vitamine (A si D), lecitina, acizi grasi Omega-3, coloranți, arome si posibil lapte praf, in functie de reteta“ spune prof. dr. Nicolae Hancu în cartea sa „Abecedar de nutriție”. Toate rețetele de margarină pornesc de la cea originală, care a fost inventată de chimistul francez H.Mège Mouriès în anul 1869. Acesta a amestecat grăsimi animale cu uleiuri vegetale. În timp, procesul de fabricație s-a modificat și margarina a ajuns să fie produsă exclusiv din grăsimi vegetale.
Acum însă, au apărut margarine de ultimă generație. Acestea sunt obținute prin amestecarea uleiurilor vegetale cu o cantitate mică de grăsime de palmier intersterificată și după aceea cu apă. Acestea au un mare avantaj față de unt și untură, și anume faptul că nu conțin colesterol. Margarinele tradiționale, folosite cu precădere în patiserii, conțin foarte multe grăsimi trans, pe când cele apărute recent un în compoziția lor sub 1% grăsimi trans.
O dietă sănătoasă: unt, nu margarină
În urma cercetărilor, oamenii de știință din Statele Unite ale Americii și Australia au ajuns la concluzia că untul este mai sănătos decât margarina. S-a dovedit că untul este bogat în vitamine și în colesterol bun (HDL), care este vital pentru creier și pentru dezvoltarea sistemului nervos. Untul are și proprietăți antifungice, antioxidante și chiar de combatere a afecțiunilor oncologice.
Margarina, pe de altă parte, s-a dovedit a nu fi benefică pentru sănătate. Oamenii de știință chiar spun despre margarină că este doar un amestec de substanțe grase. Un alt motiv pentru care ar trebui să o evităm este faptul că aceasta conține foarte mulți aditivi, arome sintetice și uleiuri rafinate.