Cazarea pentru trei nopți într-un apartament cu dotări standard din Cluj a ajuns să coste o mică avere. În perioada 3-6 august, Cluj-Napoca va găzdui unul dintre cele mai mari și mai populare festivaluri din România, UNTOLD. Timp de patru zile, distracția va fi în inima Ardealului. Festivalul va atrage în Transilvania sute de mii de fani ai muzicii din țară, cât și din străinătate. Cei care nu s-au organizat din timp și au lăsat cazarea pe ultima sută de metri, au plătit sume uriașe pentru o chirie.
5.000 de euro pentru un apartament în timpul festivalului UNTOLD
Așa cum se întâmplă an de an în timpul festivalului, prețurile cazărilor au crescut foarte mult, anumiți proprietari le-au mărit chiar și cu 800%. Proprietarii profită la maximum, iar sumele pe care le cer pentru trei nopți într-un apartament sunt imense.
Pe o platformă de profil, un proprietar oferă doritorilor un apartament pentru 5.315 de euro, pe durata celor 3 zile de festival. Pentru comparație, trei nopți la Burj Al Arab (Dubai), în aceeași perioadă, costă mai puțin, doar 4.000 de euro. Beneficiile primite de cel care va închiria apartamentul în cluj sunt de bază: dormitor, două paturi, bucătărie, mașină de spălat și parcare.
Prețul de peste 5.000 de euro este cel redus, proprietarul atrage atenția că turistul va beneficia de un discount de 26%, prețul inițial al chiriei fiind de 7.222 de euro.
ANPC: Pur și simplu, piața e cea care dispune, mai ales dacă oferta e mai mică în raport cu cererea
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a explicat cum ar putea interveni statul român pentru ca situațiile de acest gen să nu se mai repete pe viitor.
Horia Constantinescu, reprezentantul ANPC: „Ceea ce se întîmplă în fiecare an cu creșterea prețurilor locurilor de cazare în Cluj și împrejurimi în perioada în care e organizat festivalul UNTOLD ține de cerere și oferta, în mare parte. Pur și simplu, piața e cea care dispune, mai ales dacă oferta e mai mică în raport cu cererea. Vă pot spune că am trecut prin zonă cu puțin înainte de desfășurarea festivalului și colegul comisar de la Cluj mi-a transmis că pe o rază de 50 – 60 de kilometri de municipiul care organizează evenimentul nu mai găsești o cameră disponibilă nici măcar la o pensiune foarte îndepărtată și fără pretenții”.
„Statul a renunțat la mercurial în 1990 și de atunci funcționează regula cererii și a ofertei. În condițiile astea, cineva care are o proprietate în zonă sau foarte aproape de stadion poate ajunge să închirieze și cu 5.000 de lei pe noapte, dacă găsește client pentru așa ceva! Unde statul ar putea interveni e pe partea care i-ar privi pe cei care închiriază în sistem airbnb. Numai că legea e blocată în Parlament, iar atribuțiunile ar intra în sfera ANAF și nu a ANPC. Fiindcă nu e corect, după mine, să iei la puricat un hotel pentru condițiile oferite și să nu faci același lucru cu un patron care și-a ridicat lângă un bloc cu care face ce vrea, când vrea și cum vrea” a declarat Horia Constantinescu, șeful ANPC.