Conform celor spuse de comisarul pentru urgenţe numit de guvernul de la Roma, unul din 60 de italieni au fost infectați cu infamul coornavirus. Domenico Arcuri spune că acest procent implică un total de 1.066.401 de infecții printre locuitorii Italiei.
Italia a înregistrat în ultimele 24 de ore 636 de decese asociate coronavirusului, cel mai negru bilanţ înregistrat din aprilie, şi 37.978 de noi infectări, conform agerpres.ro
Curba contagierilor pare că începe să atingă un plafon
În ciuda acestor date, Arcuri a notat că, aparent, „curba contagierilor pare că începe în final să atingă un plafon”, dar că este nevoie de răbdare.
În ceea ce priveşte măsurile antiepidemice, Arcuri a subliniat faptul că „virusul a ajuns în întreaga Italie, însă Italia nu este toată la fel. De aceea avem nevoie de diferenţieri, de măsuri neuniforme, precum cele care au fost introduse”.
Arcuri a mai dezvăluit că primele doze de vaccin ar putea fi administrate începând cu sfârşitul lui ianuarie viitor.
„Vom începe într-o primă fază cu vaccinarea a 1,7 milioane de cetăţeni. Stabilim categoriile cărora le vom administra primele doze. Persoanele care lucrează în spitale se vor număra printre primele care vor primi vaccinul, iar apoi persoanele în vârstă care sunt mai fragile”, a explicat el.
Un virusolog de la Universitatea din Milano, Fabrizio Pregliasco, a avertizat într-un interviu publicat vineri de cotidianul Il Giornale, că odată cu venirea Crăciunului există „riscul ca politicienii să fie tentaţi să nu mai acorde importanţă situaţiei, aşa cum s-a întâmplat în vară, pentru a reactiva economia” şi a avertizat că „acest lucru nu trebuie să se întâmple”. Este important ca ţara să se pregătească „pentru al treilea val de COVID-19 care va sosi în februarie”, a avertizat Pregliasco.
Italia va primi peste 27 de milioane de doze de vaccin
Italia va avea acces la cel puțin 13,51% din cele 300 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech rezervate pentru UE (200 de milioane plus o opțiune pentru alte 100 de milioane). „Distribuirea dozelor are loc în funcție de populația fiecărui stat membru în raport cu populația totală a UE”, iar datele sunt obținute din surse Eurostat.
Dar procentul de doze pentru Italia ar putea fi mai mare: cu procedura care va începe miercuri, după aprobarea de la Colegiul Comisarilor UE, capitalele vor avea la dispoziție cinci zile pentru a prezenta o eventuală renunțare. În caz de refuz, dozele pentru celelalte țări vor crește.
Dozele de vaccin Pfizer, care ar trebui atribuite Italiei în prima tranșă de achiziție, pe care Europa o va subscrie miercuri, se ridică la 27,2 milioane.