Există o decuplare între cifrele oficiale și realitatea vieții americane, iar acest fapt este cu atât mai valabil acum, în contextul pandemiei, scrie Paul Krugman, fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în The New York Times.
”Cum o duci acum, mai bine decât în iulie?
La prima vedere nici n-ar avea rost să pui întrebarea. În definitiv bursele sunt în creștere; economia a mai câștigat un milion de slujbe în „august” (voi explica imediat ghilimele de insinuare); estimări preliminare indică o creștere rapidă a PIB-ului în al treilea trimestru, care se va încheia luna aceasta.
Dar piața bursieră nu e economia: peste jumătate din totalul acțiunilor sunt deținute de numai 1% din americani, în vreme ce cei mai săraci 50% din americani dețin doar 0,7% din piață.
Slujbele și PIB-ul, din contră, cam sunt economia. Dar ele nu sunt și scopul economiei. Ceea ce unii economiști și mulți politicieni uită adesea e că, în esență, economia nu se referă la date, ci la oameni.”, scrie Paul Krugman în The New York Times.
”Îmi plac și mie datele ca oricui altcuiva, poate chiar mai mult. Însă succesul unei economii nu trebuie judecat după statistici impersonale, ci după îmbunătățirea nivelului de trai.
Și adevărul simplu este acela că în ultimele câteva săptămâni viețile multor americani au devenit mult mai rele.
Evident, e valabil pentru cei 30.000 de americani care au murit de Covid-19 în august – pentru comparație, în UE au murit doar 4.000 de oameni, deși are o populație mai mare – plus pentru un număr necunoscut dar apreciabil de cetățeni care au rămas cu tare fizice pe termen lung.
Și nu vă uitați acum, dar numărul de noi cazuri de Covid-19, care era în declin, s-a stabilizat; între Ziua Muncii [prima zi de luni din septembrie, în SUA – n.r.] și redeschiderea școlilor sunt șanse destul de mari ca situația pandemiei să se agraveze.
Dar situația s-a agravat deja pentru milioane de familii care și-au pierdut cea mai mare parte a veniturilor uzuale din cauza pandemiei și nu și-au recuperat-o încă. În primele câteva luni ale recesiunii pandemice mulți dintre acești americani s-au descurcat mulțumită ajutoarelor de urgență acordate de guvernul federal.
Însă o mare parte a acelui ajutor a fost tăiată la finalul lui iulie și, în ciuda recuperării unor locuri de muncă, ne aflăm în toiul unei enorme creșteri a nenorocirii naționale.
Haideți să vorbim deci despre raportul privind slujbele.
Un lucru important de avut în vedere legat de statisticile oficiale lunare privind slujbele este că ele se bazează pe studii realizate în a doua săptămână a lunii. De aceea am folosit paranteze ironice pentru „august”: ceea ce ne-a oferit în realitate raportul de vineri este un stop-cadru al stării pieței muncii în jurul datei de 12 august.
Ceea ce poate fi important. Datele din sectorul privat indică o încetinire a creșterii pieței muncii începând de la sfârșitul lui iulie. Așadar următorul raport privind piața muncii, care va fi bazat pe datele culese săptămâna aceasta – și va fi și ultimul dinaintea alegerilor – va fi probabil (dar nu sigur) mai slab ca anteriorul.
În orice caz, privit în context, acel raport pe august n-a fost chiar strălucit. În vremuri normale, un plus de 1,4 milioane de locuri de muncă ar fi impresionant, fie și dacă unele slujbe ar fi efemere, create în vederea recensământului. Dar față de februarie suntem încă pe minus cu 11 milioane de locuri de muncă.
Și situația continuă să fie gravă pentru lucrătorii cel mai rău loviți. Recesiunea pandemică i-a lovit disproporționat pe lucrătorii din sectorul agrementului și ospitalității – a se citit restaurante -, iar rata angajării în sector e încă diminuată cu aproximativ 25%, în vreme ce rata șomajului pentru lucrătorii din industrie persistă peste 20%, de peste patru ori mai mare față de anul trecut.
În parte și din cauza sectoarelor în care a lovit mai puternic recesiunea, șomerii tind să fie americani care oricum aveau venituri mici și înainte de criză. Iar un fapt tulburător din raportul pe august e acela că salariile medii au crescut.
Nu, nu e o greșeală de tipar: dacă muncitorii prost plătiți loviți cel mai rău de recesiune au fost reangajați, ar fi fost de așteptat ca salariile medii să scadă, cum s-a și întâmplat în cursul revenirii din mai și iunie. Creșterea salariilor medii în acest moment e un semn că aceia care au cu adevărat nevoie de o slujbă nu o primesc.
Deci economia îi ocolește în continuare pe cei care au nevoie cel mai mult de redresare.
Or cea mai mare parte a plasei de siguranță care a susținut temporar victimele economice ale pandemiei a fost sfâșiată.
Legea CARES, adoptată în martie, le acorda șomerilor un ajutor suplimentar de 600 de dolari pe săptămână. Acest supliment a jucat un rol esențial în limitarea dificultăților extreme; e posibil chiar ca rata sărăciei să fi scăzut.
Însă suplimentul n-a mai fost acordat după 31 iulie și toate indiciile sugerează că republicanii din Senat nu vor face nimic pentru a restabili ajutorul înainte de alegeri. Tentativa președintelui Trump de a implementa un ajutor suplimentar săptămânal de 300 de dolari prin decret executiv nu va mai ajunge la atât de mulți oameni, și nu le va fi suficient nici celor care totuși îl vor primi.
Unele familii poate că au reușit să se descurce câteva săptămâni cu economiile pe care le vor fi avut, dar situația e pe punctul de a deveni foarte gravă pentru milioane de oameni.
Concluzia ar fi aici că, înainte de a cita statistici economice, ai face bine să te gândești ce înseamnă ele pentru oameni și pentru viețile lor. Datele nu sunt lipsite de sens: 1 milion de slujbe în plus e mai bine decât 1 milion de slujbe în minus, iar un PIB în creștere e mai bun decât un PIB în scădere.
Însă adesea există o decuplare între cifrele oficiale și realitatea vieții americane, iar acest fapt este cu atât mai valabil acum.
Ideea e că această economie pur și simplu nu funcționează pentru numeroșii americani ce se confruntă cu niște vremuri grele care – mulțumită deciziilor politice luate de Trump și aliații lui – nu devin decât și mai grele.”, se mai arată în editorialul economistului.