Aproximativ 50% dintre români nu au ajuns deloc la un medic stomatolog anul trecut, iar mai mult de 20% declară că nici nu vor merge, arată un studiu de piață comandat de Clinicile Dentare Dr. Leahu și realizat de Kantar în ianuarie 2020.
Mai mult, 30% dintre familiile care au copiii în întreținere nu i-au dus niciodată la un control stomatologic și nici nu-și propun să facă acest lucru.
Lipsa de educație și de informare
Motivele țin de lipsa de educație și informare privind sănătatea dentară, în special în ceea ce privește prevenția afecțiunilor stomatologice, consideră Dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator al Clinicilor Dr. Leahu:
”Majoritatea celor intervievați spun că nu merg la dentist din lipsă de timp, bani sau că nu consideră că au probleme, însă nu toate afecțiunile stomatologice prezintă și simptome. În plus, prevenția stă la baza diminuării incidenței afecțiunilor grave, în contextul în care 90% dintre pacienții pe care îi vedem la controale de rutină prezintă deja carii și dinți lipsă, iar mulți vin direct cu afecțiuni foarte grave, care presupun eforturi considerabile de tratament și din partea lor, dar și a echipelor noastre medicale”.
În susținerea acestei afirmații stau și datele studiului, conform căruia numărul celor care solicită servicii complexe, de implantologie și radiologie, a crescut cu 4, respectiv 6 puncte procentuale față de anul trecut.
Accesul gratuit la servicii publice
Cifrele mai arată că jumătate dintre cei care merg, totuși, regulat la stomatolog se programează pentru tratamentul cariilor dentare (50,2%), îndepărtarea depunerilor de tartru (44,3%) și albirea dinților (38,9%) și au crescut bugetul pentru vizita la cabinetele dentare cu aproximativ cu 100 de lei față de 2019 (de la 1695 de lei la 1801 lei).
Cât despre nevoile românilor privind sănătatea dentară, majoritatea declară că vor servicii (88,1%) și medicamente (90,1&) decontate de stat și acces gratuit la servicii publice (91,9%) și la medicul de familie (88,3%).
”Printre soluțiile facilitării accesului românilor la serviciile medicale stomatologice se numără creșterea bugetului de decontare pentru copii, pentru care depunem toate eforturile să majorăm limita de 1600 de lei/medic pe lună – ceea ce e insuficient raportat la numărul celor pe care părinții îi aduc la dentist, fără să luăm în considerare cei 30% care n-au fost niciodată într-un cabinet dentar. În plus, continuăm să investim și mai mult în programele noastre de educație a pacienților, dar și de dezvoltare profesională a medicilor, iar una dintre măsuri e demararea programului de rezidențiat privat”, declară Dr. Ionuț Leahu.
Premieră în România
Clinicile Dentare Dr. Leahu sunt primele unități medicale private din România acreditate pentru a desfășura un program de rezidențiat privat. Proiectul se desfășoară în colaborare cu Universitatea Titu Maiorescu din București și asigură 36 de locuri pentru rezidenții la stomatologie, pentru specializările în parodontologie, ortodonție și ortopedie dento-facială, chirurgie stomatologică și maxilo-facială, chirurgie dento-alveolară, protetică și endodonție.
Pregătirea se desfășoară în cabinete dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, sub îndrumarea a zece specialiști care activează deja în echipele pluridisciplinare ale Clinicilor Dr. Leahu.
Această premieră în industria privată medicală e generată de noua reglementare a Ministerului Sănătății prin care acordă drept de specializare tuturor candidaților care au obținut un punctaj de 60% la examenul de rezidențiat, care a pus presiune pe capacitatea spitalelor de stat de pregătire a acestora.
Extinderea rețelei
Astfel, studenții rezidenți au oportunitatea de a învăța în clinici private, unde iau contact cu tehnologiile moderne iar noi îi putem pregăti astfel exact pentru specializările solicitate de dinamica noastră de dezvoltare și extindere și la nivelul standardelor noastre, completează medicul Ionuț Leahu.
Iar pacienții vor avea acces la un număr din ce în ce mai mare de specialiști în cazuri complexe, capabili să lucreze în echipe pluridisciplinare pentru a putea oferi tratamente de tip one-stop-shop, care reduc numărul vizitelor la cabinetele stomatologice.
Clinicile Dentare Dr. Leahu, liderul pieței de stomatologie din România privind numărul cabinetelor dentare, plănuiește extinderea rețelei cu cel puțin încă trei unități stomatologice inaugurate în Iași, Brașov și Cluj, dar și cu o clinică complexă în afara țării.
În acest moment, rețeaua numără șapte clinici în București și câte una în Pitești, Timișoara, Turda, Constanța și Oradea. La sfârșitul anului trecut, medicul Ionuț Leahu a inaugurat concomitent trei clinici, în urma unei investiții totale de 3,7 milioane de euro și a ajuns astfel la un total de 86 de scaune distribuite în centrele din țară.
Prezență la BVB
Tot atunci, a devenit prima companie din industria healthcare tranzacționată pe sistemul alternativ al Bursei de Valori București, la doar cinci săptămâni după ce a reușit, prin plasament privat încheiat anticipat, să atragă zece milioane de lei, la o dobândă de la 7,5%, cea mai mică pentru obligațiuni similare listate pe piața AeRO.
Proprietarul lanțului de clinici își propune o nouă emisiune de obligațiuni în toamna acestui an și ia în calcul o posibilă listare pe segmentul principal al bursei în următorii șase ani.
Pentru anul 2020, antreprenorul estimează creșterea cu 45% a cifrei de afaceri a cifrei de afaceri, față de anul trecut, de la 50 la 72,2 milioane de euro. De asemenea, crește și suma alocată pentru investiții, de la 23 la 25 de milioane de euro.
Pe lângă dezvoltarea clinicilor și programele de pregătire a medicilor, rețeaua pregătește și facilități suplimentare pentru pacienți, de tipul pachetelor corporate care cuprind abonamente avantajoase pentru angajați și angajatori, dar și posibilitatea plății în rate a serviciilor stomatologice.