Unul din liderii comunității românești din Ucraina, interdicție de 3 ani. Kievul nu-l lasă să intre în țară

kiev ucraina catedrala sf andrei

SURSA FOTO: Dreamstime

Avocatul Eugen Pătraș, inițiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, are o interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei. Acesta consideră că interdicția nu are un temei legal clar și a anunțat că o va contesta.

Avocatul Eugen Pătraș, interdicție de intrare în Ucraina pentru trei ani

Eugen Pătraș, avocat și vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, a anunțat că i s-a interzis accesul pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani.

Decizia a fost comunicată de Serviciul de Securitate al Ucrainei și, potrivit lui Pătraș, nu are un temei legal clar.

Interdicția i-a fost comunicată la graniță

Avocatul a aflat de măsură pe 19 noiembrie, când încerca să intre în Ucraina. Grănicerii i-au adus la cunoștință decizia Serviciului de Securitate, fără a preciza motive legale concrete.

Eugen Pătraș / SURSA FOTO: bucpress.eu

Pătraș susține că această interdicție este legată de activitatea sa în apărarea drepturilor comunității românești din Ucraina și de implicarea sa în inițiativa constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

„Am aflat în data de 19, acum trei zile, când plecam spre Cernăuţi. În vamă, grănicerii mi-au adus la cunoştinţă decizia Serviciului de Securitate al Ucrainei, interdicţie pentru trei ani. Evident, ca de obicei, nu indică un temei legal şi o spun din start că motive legale nu există.

Motivele reale constau în faptul că mă implic activ în apărarea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina, care nu trece prin cea mai fericită perioadă a existenţei sale. Pe de o parte, autorităţile se luptă cu şcoala, iar acum este la grea încercare şi Biserica.

M-am implicat în proiectul de suflet şi cât se poate de necesar pentru comunitate, în sensul înfiinţării organizaţiei religioase Biserica Ortodoxă din Ucraina şi sunt împuternicitul grupului de iniţiativă pentru înregistrarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina”, a declarat avocatul, potrivit Agerpres.

Comunitatea românească din Ucraina se confruntă cu provocări legate de drepturile la educație și religie. Implicarea lui Eugen Pătraș în inițiative care vizează protejarea acestor drepturi l-a plasat în centrul unor dispute sensibile.

Avocatul va contesta decizia

Considerat un lider important al comunității românești din Cernăuți, Eugen Pătraș intenționează să conteste decizia. El a precizat că va sesiza atât autoritățile române, cât și pe cele ucrainene.

Avocatul a depus deja un memoriu la Patriarhia Română și urmează să adreseze solicitări oficiale Guvernului României, Ministerului de Externe și Serviciului de Securitate al Ucrainei.

„Azi am depus un memoriu la Patriarhie (…). La începutul săptămânii viitoare voi depune şi la Guvern şi la Ministerul de Externe şi sigur că voi face un demers şi către Serviciul de Securitate al Ucrainei, să îmi explice care sunt temeiurile legale”, a adăugat Pătraș.