Unul din şase adolescenţi americani, posesori de telefoane mobile, au trimis sau au primit imagini indecente via SMS de la prieteni, conform unui studiu recent realizat de Pew Internet & American Life Project. Sextingul (sex + texting - include trimiterea de SMS-uri sau de imagini indecente prin telefon) a devenit o modă printre adolescenţi. Conform unui studiu Pew publicat, marţi, 15% dintre dintre tineri americani cu vârste între 12-17 ani, care deţin un telefon mobil, au p
Unul din şase adolescenţi americani, posesori de telefoane mobile, au trimis sau au primit imagini indecente via SMS de la prieteni, conform unui studiu recent realizat de Pew Internet & American Life Project.
Sextingul (sex + texting – include trimiterea de SMS-uri sau de imagini indecente prin telefon) a devenit o modă printre adolescenţi.
Conform unui studiu Pew publicat, marţi, 15% dintre dintre tineri americani cu vârste între 12-17 ani, care deţin un telefon mobil, au primit imagini nud sau aproape nud de la prieteni. 4% dintre adolescenţi au recunoscut că au trimis poze sau clipuri nud cu ei.
Tinerii care îşi plătesc singuri abonamentul la mobil sunt cei care folosesc cel mai des sextingul, faţă de cei care folosesc telefoane mobile deţinute de părinţi, conform sondajului.
Băieţii şi fetele folosesc în mod egal sextingul, în principal, cei care se află într-o relaţie. De cele mai multe ori, însă, fotografiile ajung la prieteni sau sunt postate pe net după ce cuplul se desparte, uneori chiar înainte.
„Eu fac sexting doar cu prietena mea, amândoi fiind activi sexual. Nu e aşa o mare chestie”, a declarat unul dintre adolescenţii intervievaţi de cei de la Pew.
Alţi tineri au declarat că sextingul este adoptat de mulţi pentru că este mai puţin intimidant şi mai convenabil decât o întâlnire tradiţională. „Mulţi sunt timizi atunci când vine vorba să facă sex, sextingul nu e la fel de rău”, a declarat un alt liceean.
Sextingul a luat amploare odată cu răspândirea telefoanelor mobile printre tineri. Un studiu Pew, din 2004, arata că 18% dintre copiii de peste 12 ani deţineau un telefon mobil. În 2009, 58% dintre copiii cu vârsta de 12 ani aveau un terminal.
SURSA: CNN