Unul dintre cei mai cunoscuți primari din țară, chemat la audieri de DIICOT. Birourile primăriei pe care o conduce au fost percheziționate de organele de anchetă. Nu mai puțin de 26 de persoane vor fi audiate, iar 22 de percheziții efectuate, precizează anchetatorii.
Unul dintre cei mai cunoscuți primari din țară, chemat la audieri de DIICOT. Mihai Chirica, primarul Iașiului, este acuzat că ar avea conexiuni cu afaceri mobiliare dubioase.
Chirica a negat faptul că acțiunea DIICOT ar fi o ”descindere”, vorbind mai degrabă de un proces birocratic, ce a vizat ridicarea unor documente.
Unul dintre cei mai cunoscuți primari din țară, probleme cu organele de anchetă. Val de precheziții
Mai multe percheziții au avut loc luni de dimineață în birourile Primăriei Iași, la primarul Mihai Chirica, la city managerul Gabriel Harabagiu, fost viceprimar, și la sediul BZI, în biroul patronului Ghiocel Asimionesei.
La audieri au fost chemate Cristina Oțeleanu, de la departamentul Juridic, Denisa Ionașcu, secretarul Primăriei Iaşi si Florin Grierașu, fost inspector la Urbanism.
Surse din anchetă spun că procurorii DIICOT l-au chemat la audieri și pe Mihai Chirica. Nu se știe, deocamdată, în ce calitate va fi audiat, potrivit reporteris.ro.
Pe parcursul zilei de luni, la sediul DIICOT au fost audiați Ghiocel Asimionesei, fiul său, Claudiu Asimionesei și fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, actual city-manager.
Surse apropiate anchetatorilor confirmă că o percheziție a avut loc și la domiciliul lui Gabriel Harabagiu, arată sursa citată.
Ce a comunicat Poliția Română
Poliția Română a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că:
”Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, efectuează 22 de percheziţii domiciliare, în municipiul Iaşi şi municipiul Bucureşti. 26 de persoane urmează să fie conduse la audieri.
La data de 26 aprilie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, efectuează 22 de percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu în formă continuată şi instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Din cercetări a reieșit că activitatea infracţională a grupului s-ar fi desfăşurat începând cu anul 2016 şi ar fi avut drept scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor terenuri din patrimoniul unei instituții publice, pe care ar fi urmat să fie construite blocuri de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.
De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională ar fi fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituții publice.
Urmează să fie puse în executare 26 de mandate de aducere emise de D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, 15 dintre acestea fiind pe numele persoanelor bănuite de comiterea faptelor.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Bacău şi Vaslui, iar la acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Servicului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi.
Precizările DIICOT
La rândul său, DIICOT a emis un comunicat oficial:
”La data de 26.04.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 24 de percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, instigare la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, abuz în serviciu și omisiunea sesizării.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.
De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională a fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituții publice.
La sediile DIICOT și BCCO Iași, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 23 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO București, Bacău și Suceava, al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.
Din Primărie au fost ridicate documente
Surse din anchetă au declarat pentru reporteris.ro că descinderile DIICOT au legătură cu dosarul ”Sărărie”, prezentat în urmă cu două luni, de sursa citată.
Din Primărie au fost ridicate documente. Percheziții au fost făcute și la unele servicii ale administrației locale.
”Nu sunt descinderi. Vor să ridice nişte documente pe care noi le-am trimis spre informare Parchetului referitor la un contract de asociere în participaţiune din 2005. Au venit să îşi ia documentele.
Mai există în momentul de faţă un pachet de documente trimise la ei. Probabil că bănuiţi despre ce zonă vorbim. Noi am sesizat instituţiile statului şi cred că am făcut bine”, a declarat jurnaliştilor primarul Iașiului, Mihai Chirica.
Sursă foto: Dreamstime