Doliu la nivel mondial. Primul președinte al Zambiei, Kenneth Kaunda, s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani, scrie presa internațională. Anunțul tragic a fost făcut de actualul președinte al țării, Edgar Chagwa Lungu.
Acesta s-a rugat pentru familia fostului lider de stat, menționând că Kenneth Kaunda a fost o figură emblematică a Africii.
„În numele întregii națiuni și al meu, personal, mă rog pentru alinarea familiei Kaunda în timp ce ne jelim primul președinte, figură emblematică a Africii”, a spus Lungu.
În ceea ce privește cauza decesului, fostul președinte era internat într-un spital militar din capitala Lusaka. Potrivit CNN, acesta ar fi fost tratat pentru pneumonie.
Doliu la nivel mondial. Primul președinte al Zambiei s-a stins din viață
De menționat este faptul că Kaunda a fost primul președinte al Zambiei după ce acest teritoriu, cunoscut anterior drept Rhodesia de Nord, și-a declarat independența de Regatul Unit în 1964. Acesta a rămas la putere până în anul 1991.
Kenneth Kaunda a luptat pentru independență și a stimulat mișcarea anti-colonială în Africa în secolul trecut. El a fost încarcerat, persecutat de regim, iar la începutul anilor ’60, el a devenit lider al UNIP, formațiune care a condus țara după modelul partidului unic timp de 27 de ani.
Amintim faptul că, duopă mai mulți ani, Zambia a trecut la pluripartidism și a cunoscut mai multe tranziții pașnice ale puterii.