Grupul spaniol Telefonica îşi va majora participaţia pe care o deţine la operatorul italian Telecom Italia, fiind pentru prima dată când o fostă companie de stat din Italia va fi vândută unei firme străine.
Telefonica deţine în prezent 46% din acţiunile Telco, compania holding care controlează Telecom Italia, iar restul acţiunilor sunt deţinute de băncile italiene Intesa Sanpaolo şi Mediobanca, fiecare cu un pachet de 11,62%, precum şi de grupul italian de asigurări Generali cu o participaţie de 30,58%.
Într-un comunicat de presă difuzat marţi, Telefonica a informat că a ajuns la un acord cu ceilalţi acţionari pentru a-şi majora participaţia până la 66% via o majorare de capital de 324 milioane de euro. În schimb participaţia celor trei acţionari italieni va scădea treptat până la 19,32% în cazul Generali şi până la 7,34% pentru Mediobanca şi Intesa Sanpaolo. În cea de-a doua fază, Telefonica va putea să-şi majoreze participaţia la Telco până la 70%, prin intermediul unei noi majorări de capital, dispunând de opţiunea de a cumpăra şi restul acţiunilor de la partenerii italieni începând din 2014.
Tranzacţia pune capăt mai multor luni de speculaţii cu privire la viitorul companiei italiene. Odată compania naţională de telecomunicaţii, Telecom Italia se luptă în prezent cu un război al preţurilor şi recesiunea. În 2012, Telecom Italia a înregistrat pierderi de 1,627 miliarde de euro, ca urmare a unor deprecieri de active de peste 4,4 miliarde de euro de pe urma investiţiilor în Brazilia.
Sursa: Agerpres