Docsvision țintește o cifră de afaceri de 400.000 euro pentru primul an în România. Reprezentanții Docsvision consideră că segmentul IMM are cel mai mare potențial în implementarea de investiții eficiente în soluții moderne de software.
4EasyCM se adresează în special echipelor de profesioniști ce au nevoie de automatizare a administrării documentelor dar au constrângeri de buget.
Cloud computing este unul dintre cele mai discutate concepte de tehnologie în ultimii ani iar compania rusă a sesizat avantajele produselor tip SaaS (Software-as-a-Service) pentru anumite categorii de clienți. Decizia de a lansa o soluție de tip SaaS pentru document management pe piața locală a venit în urma unui studiu efectuat de Docsvision pentru a identifica nevoile companiilor din România iar soluția de document management în cloud 4EasyCM a fost cea mai potrivită alegere.
Reprezentanții Docsvision declară că România este o piață cu un potențial ridicat pentru soluții IT, aflată în creștere și a devenit principalul punct pe harta de dezvoltare regională a companiei ruse. Sistemul bazat pe cloud 4EasyCM este un punct de plecare pentru companiile ce doresc să pună ordine în procedurile de business, fiind livrat sub formă de abonament pentru a nu pune presiune pe bugetele financiare. 4EasyCM poate fi personalizat individual pentru fiecare client și permite crearea de proceduri pentru documente office specifice. Informațiile confidențiale sunt securizate prin intermediul drepturilor de acces. Sistemul permite înregistrarea, stocarea, căutarea documentelor pentru a genera procese formale, automatizate de afaceri și permite controlul desfășurării proceselor. Utilizatorii se pot conecta la sistem și prin semnătură electronică.
4easyCM este conceput pornind de la o idee simplă: sistemele de document management de calitate din ziua de astăzi. trebuie să fie accesibile pentru oricine. 4EasyCM este conceput special pentru utilizatorii finali. Nu este nevoie să se instaleze niciun software, nu este necesar să se cumpere hardware nou și nu este implicată mentenață. Utilizatorii au nevoie doar de un browser și o conexiune la Internet
Compania privată DocsVision a fost înființată în anul 2005. Astăzi, DocsVision se află în primele 3 dezvoltatori software din punctual de vedere al vânzărilor de soluții de document și business management pe piețele din Rusia si fostele țări membre URSS, inclusiv statele Baltice şi Republica Moldova. Mai mult de 1.000 de companii cu un număr total de 10.000 de calculatoare folosesc în momentul de față sisteme de document și business management create și dezvoltate de DocsVision. Clienții companiei provin din domenii variate: transport, sănătate, eduație, real estate, construcții, FMCG, telecomunicații, trade, servicii, financiar, petrol & gaze.