Unul dintre cele mai mari grupuri imobiliare din Spania, Sacresa, a anunţat, luni, că şi-a declarat insolvenţa în instanţă din cauza unei datorii de 1,8 miliarde de euro.
Potrivit presei locale, aceasta este a treia mare insolvenţă din sectorul imobiliar din Spania, după cele ale grupurilor Martinsa (datorii de şapte miliarde de euro) şi Habitat (datorii de 2,8 miliarde de euro).
Sacresa, cel mai mare investitor în sectorul imobiliar din provincia spaniolă Catalonia, a anunţată că înţelegerea din martie cu un grup de creditori privind refinanţarea datoriilor a expirat luni.
Datoriile grupului îşi au originea în lupta pentru achiziţia companiai Metrovecesa în perioada 2006-2008, înainte de prăbuşirea pieţei imobiliare din Spania. După ce a acumulat datorii de cinci miliarde de euro în procesul de preluare, Sacresa a fost nevoit să cedeze controlul Metrovecesa către un grup de bănci.
SURSA: Mediafax