UPC România, parte a grupului Liberty Global, cea mai mare companie internaţională de comunicaţii prin cablu, a înregistrat creşteri pe toate segmentele de business în anul 2017: 5% mai mulţi clienţi de televiziune digitală, 9% mai mulţi clienţi de internet şi 14% mai mulţi clienţi de telefonie comparativ cu anul 2016
Într-un an, aria de acoperire a serviciilor digitale a crescut cu aproximativ 7%, reprezentând 195.800 de noi case, comparativ cu anul 2016. La sfârşitul anului 2017, serviciile digitale UPC erau disponibile pentru 3.034.200 de gospodării din România.
UPC şi-a majorat baza totală de abonamente (RGU), care este de 2.416.900, creşterea anuală a numărului de RGU fiind de peste 6%: în 2017, UPC a adăugat 143.300 abonamente comparativ cu anul precedent. De asemenea, compania şi-a mărit baza de clienţi în 2017 la 1.345.600, reprezentând o creştere de aproape 4% faţă de sfârşitul anului 2016. Veniturile nete ale UPC România au crescut şi ele în 2017: în lei, creşterea anuală a veniturilor UPC a fost de 6,5%: 734,4 milioane lei în 2017 faţă de 689,3 milioane lei în 2016.
O contribuţie semnificativă la rezultatele pozitive ale companiei o are serviciul de internet, segmentul cu cel mai mare potenţial de creştere. UPC a adaugat 46.300 de noi abonamente de internet de mare viteză, în cursul anului 2017, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 9% (581.700 de abonamente de internet). De asemenea, peste 327.000 de clienţi au ales modem-ul Connect Box. Televiziunea digitală prin cablu continuă să aducă noi clienţi la UPC, în 2017, compania a atras 32.800 noi abonamente, baza crescând până la 673.200. Pe acest segment, creşterea anuală este de peste 5%. Peste 118.000 de clienţi au ales noul media-box inovator Horizon, care le oferă o experienţă de televiziune complet nouă.
Segmentul de voce a înregistrat o creştere anuală de aproape 14%, în 2017 compania atingând o bază de aproximativ 535.400 de clienţi pentru serviciile de telefonie (64.500 de clienţi noi).