UPC Romania infirmă speculaţiile legate de o potenţială tranzacţie cu RCS &RDS, conform unui comunicat al companiei.
După ce Bogdan Chiriţoiu, preşedinte al Consiliului Concurenţei, a confirmat că între RCS&RDS şi UPC ar exista cel puţin nişte discuţii privind o posibilă tranzacţie, UPC a trimis un comunicat de presă prin care neagă informaţiile.
“În ultimele luni, au existat multiple speculaţii în piaţă şi zvonuri cu privire la o eventuală preluare a UPC de către RCS&RDS. Dorim să clarificăm această situaţie: UPC nu derulează niciun fel de discuţii cu RCS&RDS pe tema unei potenţiale tranzacţii. Singurul angajament al UPC este în faţa propriilor clienţi, acela de a le oferi servicii de televiziune, internet şi telefonie la cele mai înalte standarde”, se arată în comunicatul UPC.
UPC a intrat pe piaţa românească în anul 1992 şi de atunci a investit peste 700 de milioane de euro. În anul 2005, compania era liderul pieţei de cablu cu peste 900.000 de clienţi, însă a pierdut această poziţie în următorii ani în faţa celor de la RCS&RDS.
Înfiinţată în 1994, compania RCS&RDS a reuşit sa depăşească UPC pe toate segmentele, TV, Internet, telefonie, printr-o politică extrem de agresivă de preţuri. În prezent, RCS&RDS are de aproape trei ori mai mulţi clienţi pe TV decât UPC.
Reţelele UPC România deservesc, în acest moment, aproximativ 1.140.000 de clienţi în 200 oraşe. UPC România este afiliată la Liberty Global. Liberty Global este liderul industriei mondiale de comunicaţii prin cablu oferind servicii avansate de video, voce şi internet în bandă largă către aproximativ 18 milioane de clienţi din 14 ţări în principal în Europa, Chile şi Australia.