Achiziția UPC este una dintre cele mai importante tranzacții de pe piața de telecomunicații din România.

Astăzi, Vodafone Romania a anunțat finalizarea fuziunii cu UPC România. Ca urmare a acestui lucru, UPC România încetează să mai existe ca entitate juridică, fiind absorbită de Vodafone România. Începând de astăzi, Vodafone România devine furnizorul de servicii fixe de comunicațiii electronice pentru clienții UPC.

Toate drepturile și obligațiile UPC Romania S.A. vor fi preluate de către Vodafone Romania S.A., fără modificări în ceea ce privește termenii și condițiile din contractele clienților și furnizorilor.

Informațiile disponibile pe www.upc.ro se vor regăsi pe www.vodafone.ro. De asemenea, aplicația My UPC va fi redenumită în My Vodafone Fix & TV, în timp ce funcționalitățile acesteia și datele de logare ale clienților vor rămâne neschimbate.

Telefoanele de contact, 031 100 1000 și 031 100 0872, vor fi în continuare disponibile. Pentru clienții care plătesc factura prin internet banking, UPC România va fi înlocuit cu Vodafone – pentru servicii fixe și TV.

Clienții care beneficiază de servicii fixe & TV furnizate în baza unui contract cu fosta companie UPC, dar și de servicii mobile furnizate de Vodafone vor primi în continuare două facturi.

În ceea ce privește magazinele UPC, acestea vor fi transformate treptat și vor avea specificațiile și configurația magazinelor Vodafone.Vor oferi în continuare toate serviciile și operațiunile specifice produselor de comunicație fixă și TV și în plus și operațiuni specifice serviciilor mobile.