Preşedintele Traian Băsescu nu a semnat revocarea din funcţie a lui Dan Nica pentru că a considerat că „interimatul poate accentua neîncrederea dintre cele două partide”.

Preşedintele a precizat că el a oferit celor doi lideri de partid, Mircea Geoană şi Emil Boc, două soluţii pentru a rezolva situaţia. „Cele două soluţii pe care le-am propus sunt fie să cadă de acord asupra unei persoane neutre din punct de vedere politic, fie soluţia care să închidă gura celor două partide, aceea de a numi un ministru de Interne din opoziţie”, a spus Băsescu. În ambele cazuri, va fi nevoie de o hotărâre a Parlamentului.

Întrucât PSD va trebui să numească un vicepremier şi pentru că Parlamentul a decis unificarea celor două funcţii, tot forul legislative va trebui să-şi dea acceptul pentru numirea unui nou ministru de Interne.

Preşedintele Traian Băsescu a insistat ca liderii celor două partide să se întâlnească pentru a discuta despre soluţiile propuse de el.

Ilie Sârbu, PSD: „Ne ducem la ministere, că altfel ne taie domnul Boc ziua de lucru”

0-38492-guvdemisie.jpgMiniştrii PSD care aşteptau la Cabinetul de la Senat al preşedintelui PSD Mircea Geoană au plecat, marţi după-amiaza, după întâlnirea Geoană – Boc – Băsescu de la Cotroceni, spre ministere.

Miniştrii social-democraţi care aşteptau la cabinetul lui Geoană de la Senat concluziile consultărilor de la Cotroceni între liderul PSD, premier şi preşedinte au plecat spre ministere.

Vicepremierul Dan Nica a declarat că ei pleacă fiecare spre ministerul lui, pentru a-şi continua activitatea în mod normal. Întrebat dacă, după consultările de la Cotroceni, se mai pune problema demisiilor în bloc, ministrul Agriculturii Ilie Sârbu a răspuns: „Nu, suntem sub mandatul deciziei Comitetului Executiv”.

Boc propune o întâlnire cu Geoană

Premierul Emil Boc le-a trimis liderilor PSD o scrisoare prin care le propune să se întâlnească marţi seara, la ora 21.00, sau miercuri, la ora 9.00, într-o şedinţă a Coaliţiei pentru a discuta propunerile înaintate de preşedintele Traian Băsescu cu privire la şefia MAI.

Liderul PSD, Mircea Geoană, este plecat la Constanţa, aşa că momentul întâlnirii depinde de revenirea acestuia în Capitală.

VEZI MAI JOS EVOLUȚIA DE AZI A SCANDALULUI LEGAT DE REMANIEREA LUI DAN NICA

UPDATE 1
Iliescu: „Nu ne vom schimba poziţia până la ora 13”

„Boc nu se poate juca cu remanierea. Dan Nica este corespondentul politic al PSD în cadrul guvernului. Hotărârea PSD este clară: nu admitem măsurea împotriova reprezentantului partidului. Nu revenim asupra măsurii. Nu ne vom schimba poziţia până la ora 13: ne vom retrage dacă Boc nu revine asupra deciziei de schimbare a lui Nica”, a afirmat fostul preşedinte al PSD, Ion Iliescu, înaintea unei importante întâlniri a liderilor social democraţi de la biroul lui Mircea Geoană de la Senat.

0-38471-boc.jpgAnterior, fix la ora 10,48, adică la 24 de ore de la ultimatumul acordat PSD ieri, premierul Boc a făcut o declaraţie publică în care a spus că aşteaptă până la ora 13.00 propunerea PSD pentru un interimar la interne, pe care să-l trimită Preşedinţiei, la pachet cu revocarea ministrului Dan Nica.

UPDATE 2
Năstase: „Nu suntem la cheremul lui Boc”

„A fost o eroare, este clar că toată lumea consideră că vină pentru destrămarea coaliţiei îi aparţine lui Traian Băsescu. Această criză politică era ultimul lucru care ne trebuia în acest moment. Nu suntem la cheremul lui Boc, nu cred că este cazul să facem o propunere”, susţine Adrian Năstase.

UPDATE 3
Oltean: „Boc pregăteşte propunerea de numire a lui Blaga ca interimar”

„Nici după ultimul apel, premierul nu a primit vreun semnal din partea PSD, astfel că la ora 13.00 va trimite Preşedinţiei propunerile de revocare din funcţie a lui Dan Nica şi de numire a lui Vasile Blaga, cu titlu interimar, ca vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor”, a declarat agenţiei Mediafax, la Palatul Victoria, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, la finalul discuţiei cu şeful Guvernului. Oltean a participat, marţi, la întâlnirea de la Guvern a premierului Emil Boc cu liderii PDL.

Vicepreşedintele PDL a arătat totodată că, potrivit Legii răspunderii ministeriale, miniştrii demisionari ai PSD trebuie să rămână în funcţie pentru o perioadă de încă 15 zile, după care vor fi numiţi interimari pentru alte 45 zile.

UPDATE 4
Geoană: „Miniştrii PSD sunt pregătiţi să-şi depună demisiile”

0-38524-geoana44_vs.jpg„Am avut o întâlnire cu miniştrii PSD şi cu colegii din conducere. Decizia unanimă a grupului ministerial rămâne neschimbată. E responsabilitatea primului ministru şi a preşedintelui pentru acest moment nedorit, care aruncă România într-o situaţia foarte critică”, a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană.

„I-am transmis primului ministru că motivele invocate sunt complet neserioase şi nefondate. La solicitarea de a numi un interimar, răspunsul nostru e că acest lucru nu schimbă cu nimic motivaţia noastră. Miniştrii noştri sunt pregătiţi ca după ce, eventual, Băsescu va semna cererea de revocare să facă gestul de demnitate de a se retrage din guvern”, susţine Geoană.

Mircea Geoană i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care afirmă că „această perioadă de incertitudine politică îi revine în mod direct celui care a instigat la această situaţie, Traian Băsescu”. Geoană susţine că preşedintele ajunge la un record european, după ce „a stricat trei guverne cu mana proprie”.

UPDATE 5
Decizia, la mâna lui Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu va decide în următoarele ore dacă Guvernul PDL-PSD va supravieţui acestei crize. Premierul Emil Boc l-a dat afară din Guvern pe ministrul de Interne, după ce PSD a insistat să-l susţină pe Dan Nica şi după al doilea ultimatum acordat de primul ministru. Următoarea mişcare aparţine preşedintelui Traian Băsescu, care i-a convocat la Cotroceni pe liderii celor doi partide din coaliţia guvernamentală. Dacă Băsescu acceptă propunerea premierului, miniştri PSD îşi dau demisia în grup.

„PSD nu a trimis nici o propunere pentru funcţia de ministru de Interen şi nici nu a nominalizat vreun ministru PSD pentru a asigura interimatul. În aceste condiţii, am trimis preşedintelui României scrisoarea de revocare din fucţie a ministrului de interene şi de asigurare a interimatului de Vasile Blaga până când PSD va face o propunere. Partenerii de la PSD au obligaţia şi responsabilitatea de a face o nominalizare pentru această funcţie”, a spus Emil Boc la ora 13.00, când a exporat al doilea ultimatum acordat PSD.

UPDATE 6
Consultări la Cotroceni între Băsescu, Geoană şi Boc

Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat la Cotroceni pe preşedinţii PSD şi PDL, Mircea Geoană şi Emil Boc, la ora 14.15.

Preşedinţia a anunţat că şeful statului i-a invitat la Palatul Cotroceni pe preşedinţii celor două partide aflate la guvernare „pentru discuţii pe tema situaţiei din coaliţie”. Invitaţia a fost adresată pentru ora 14.15.

UPDATE 7
Geoană: „Dan Nica nu e un subiect de discuţie cu preşedintele”

„Am avut o conversaţie cu preşedintele Băsescu. Legat de invitaţia la Cotroceni, i-am spus preşedintelui ce i-am spus şi în scrisoarea deschisă, că are toată responsabilitatea acestui situaţii. I-am spus că subiectul Dan Nica nu este un subiect de conversaţie cu domnul Băsescu. Discuţia cu domnul Băsescu s-a terminat neconcludent, dar nu putem discuta despre o situaţie pe care preşedintele a provocat-o”, a declarat Mircea Geoană la ora 14:15.

Liderul PSD insistă că nu vrea să discute cu Băsescu despre Dan Nica. „Există un Protocol al Coaliţiei care trebuie respectat, când este vorba despre miniştri PSD este voinţa suverană a PSD. Dacă Băsescu vrea să discute despre depăşirea acestui moment suntem de acord, dar nu acceptăm ca discuţia să se concentreze pe Dan Nica”, a precizat Geoană.

UPDATE 8
Declaraţie de presă a lui Traian Băsescu la 15:15

Preşedintele PSD Mircea Geoană a ajuns la Palatul Cotroceni la ora 14:30.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat o declaraţie de presă pe tema crizei guvernamentale la ora 15:15.

UPDATE 9
Soluţia cu ministru independent la interne, refuzată de Geoană

Preşedintele Traian Băsescu a propus celor două partide de la guvernare să numească la Ministerul de Interne un independent, a anunţat Mircea Geoană.

Liderul PSD nu este de acord cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu, acuzându-l pe acesta de ipocrizie. „Preşedintele a mimat o aşa-zisă mediere, venind cu o soluţie nerealistă şi ipocrită, aceea de a numi un ministru independent la Interne”, a spus Geoană. El a arătat că PSD nu este de accord cu această propunere şi aşteaptă ca preşedintele să semneze revocarea lui Dan Nica pentru ca toţi miniştrii partidului să-şi dea demisia.

Ştire în curs de actualizare.

DETALII:
Citeşte şi PSD: „Nica rămâne ministru sau ieşim de la guvernare”.