Guvernul va retrage garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri.

„Le vom lua acestor bănci sumele alocate şi le vom redistribui către alte bănci care s-au mişcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro şi alte patru bănci care au consumat între 0,1 şi 3% din fondurile rezervate”, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, la finalul discuţiei cu premierul Emil Boc.

Surse oficiale au declarat că pe lista băncilor cu rezultate slabe în acordarea de credite prin programul „Prima Casă” şi cărora le vor fi retrase fondurile se află Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus şi CEC.

4.740 de dosare aprobate

Până în momentul de faţă au fost depuse 5.200 de solicitări de garantare prin programul „Prima Casă”, din care au fost aprobate 4.740, a declarat premierul Emil Boc. Valoarea totală a garanăţiilor acordate de către fondurile de garantare este de 220 milioane de euro din plafonul de 1 miliard de euro alocat acestui program.

48 la sută din dosarele aprobate au vizat cumpărarea apartamentelor cu două camere, majoritatea acestora fiind locuiţe vechi. Cele mai multe din dosarele alocate, respectiv – 34% – sunt din Bucureşti, pe locul al doilea fiind Clujul cu 7,15%, iar pe locul trei Timiş cu 5, 57% a mai spus Boc.

Două bănci au epuizat plafonul alocat

Două dintre cele 19 bănci participante la programul „Prima Casă”, respectiv Banca Transilvania şi ATE Bank, au epuizat plafonul alocat, urmând să li se acorde sume suplimentare, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet. 

Cele mai multe dosare de creditare au fost încheiate de BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania şi Volksbank, acestea urmând să beneficieze de fonduri suplimentare.

În ziua următoare va avea loc o realocare a sumelor acordate prin programul „Prima Casă” în valoare de 280 de milioane de euro, aproximativ 100 de milioane de euro fiind destinate exclusiv construirii de locuinţe.

În ceea ce priveşte creditele în lei, Şaramet a declarat că acestea nu prea au căutare, fapt pentru care va discuta cu CEC-ul pentru a redistribui o parte din plafonul alocat.

UPDATE
Gheţea: „Nu concurăm cu băncile care dau credite ipotecare în valută”

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a confirmat informaţia şi a declarat că „Fondul de Garantare are dreptul să revizuiască periodic plafoanele, dar nu trebuie să tranformăm acest fapt într-o tragedie”.

Motivul pentru care banca pe care o conduce a dat credite de tip „Prima Casă” mai puţine decât se prognozase iniţial stă, potrivit lui Gheţea, în faptul că „noi avem clienţi în general cu bani mai puţini. Aceştia caută mult până să găsească o casă la un preţ mai convenabil, pe care să o şi cumpere apoi pe credit. În plus, noi preferăm să nu dăm credite în valută celor care au câştigurile în lei. Nu concurăm cu băncile care dau astfel de credite ipotecare în valută”.

De asemenea, Gheţea a afirmat în avanpremieră că „CEC Bank a terminat practic pregătirile la o nouă ofertă de creditare. O să o lansăm săptămâna viitoare. Nu pot să vă dau acum informaţii, dar pot să vă spun că este o ofertă îmbunătăţită”.

UPDATE 2
Banca Transilvania vrea 27 de milioane de euro

Banca Transilvania este una dintre cele două instituţii de credit care au epuizat plafonul acordat de către Fondul de Garantare, motiv pentru care a solicitat majorarea acestui plafon. Potrivit oficialilor băncii, majorarea a fost deja aprobată.

BT a avut repartizată suma de 17 milioane de euro, care a fost deja epuizată, conducerea băncii solicitând încă opt milioane de euro.

„Am solicitat Fondului de Garantare majorarea plafonului până la nivelul de 25 de milioane de euro şi ne gândim să cerem chiar o suplimentare a majorării până la 27 de milioane de euro în contextul în care, în momentul de faţă, deja avem cereri de aproape 25 milioane euro, din care clienţii au tras deja opt milioane de euro”, a dezvăluit pentru capital.ro Gabriela Nistor, directorul de retail al Băncii Transilvania.

UPDATE 3:
Bancpost vrea să îşi menţină plafonul

„Bancpost a primit până în prezent peste 150 de cereri pentru programul Prima Casă, din care 70 de cereri sunt preaprobate, iar numărul lor este in creştere. Dosarele se află în diverse stadii de aprobare şi colectare de documente pentru solicitarea garantării, depunându-se eforturi substanţiale în acest moment pentru a micşora decalajul existent”, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii băncii.

Aceştia afirmă că întârzierea transmiterii dosarelor a fost determinată de un proces mai lung de stabilire a infrastructurii interne pentru program (proceduri, sisteme). Cele 90 de zile care au expirat au inclus însă şi o perioadă de cel puţin 30 de zile în care convenţia de garantare şi cadrul legislativ au fost discutate şi modificate avand in vedere anumite lipsuri şi riscuri inacceptabile pentru bănci.

„Bancpost se află în plină campanie de publicitate pentru credite ipotecare, deci interesul pentru acest segment de piaţă este cât se poate de evident. Dorinţa băncii este de a continua colaborarea şi de a-şi menţine din plafonul de garantare, sens în care am şi informat FNGCIMM (Fondul de Garantare – n.r.), având în vedere că există clienţi care deja au angajamente privind anumite imobile. În cazul în care ni se refuză plafonul, vom oferi clienţilor produsul standard al băncii sau îi vom direcţiona către alte bănci participante în program, dacă nu îndeplinesc condiţiile noastre de eligibilitate”, mai spun reprezentanţii băncii.