Reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) au propus ca soluţie pentru stabilizarea economiilor emergente din ţările Europei de Est membre ale Uniunii Europene (UE) o adoptare unilaterală a euro. Reacţiile economiştilor la această propunere sunt fie de respingere totală, fie de susţinere rezervată.
Capital Online va prezintă pozitiile unor economişti de marcă legate de acest subiect, precum şi potenţialele implicaţii în contextul în care s-ar pune în practică.
Daniel Dăianu: „O idee interesantă, cu argumente pro şi contra”
Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, europarlamentar şi reputat economist, susţine că ideea propusă de FMI, respectiv adoptarea unilaterală a euro, merită luată în discuţie cu toate imperfecţiunile sale.
„Este o idee interesantă, sunt şi argumente pro, şi argumente contra”, a declarat pentru Capital Online Daniel Dăianu.
Pe de altă parte, susţine Daniel Dăianu, nu chiar toate statele emergente din Uniunea Europeană pot face acest lucru şi nu toate aceste state vor să facă acest lucru.
„Sunt unele state care pot, dar nu vor şi unele care nu pot, dar poate ar vrea. Printre cele care pot, dar nu vor este Cehia”.
În ceea ce priveşte avantajele pe care le-ar aduce o asemenea soluţie, Daniel Dăianu identifică eliminarea riscului valutar.
Totuşi, există şi dezavantaje, aşa că trebuie analizate în profunzime implicaţiile unei asemenea idei, care nu trebuie respinsă în totalitate, afirmă Daniel Dăianu.
Ilie Şerbănescu: „Le-a luat criza minţile. E un delir”
Tabăra economiştilor care consideră ideea adoptarii unilaterale a euro drept o eroare este reprezentată de reputatul economist Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei în Cabinetul Ciorbea.
„E un delir. Este o idee care sper să nu fie acceptată de către corifeii Zonei Euro. Pur şi simplu nu se poate aşa ceva. Vorbim de ţări mari, precum Polonia, România sau Ungaria care vor avea un impact dramatic daca această idee se va pune în practică. Eu am proprietatea termenilor, ştiu ce spun şi repet: e un delir”, a declarat pentru Capital Online Ilie Şerbănescu.
Acesta afirmă, de asemenea, că efectele vor fi devastatoare chiar pentru ţările care vor adopta această măsură.
„Nu poţi controla masa monetară. Vom ajunge să nu mai putem plăti pensiile şi salariile”, avertizează Ilie Şerbănescu.
UPDATE 1
Adrian Vasilescu: „Nu se pot încălca regulile”
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, susţine că, deşi ar fi unele avantaje în cazul adoptarii euro de către România chiar dacă nu sunt încă îndeplinite toate criteriile de convergenţă, acest lucru nu este posibil.
„Este ca şi cum ai vrea să intri într-un club, deşi membrii clubului respectiv nu sunt de acord”, explică plastic situaţia Adrian Vasilescu.
În plus, lucrurile sunt oricum lămurite, pe principiul „s-a rezolvat: nu se poate!”. „Lucrurile s-au lămurit deja. Oficiali ai Uniunii Europene au declarat că acest lucru nu este posibil. În plus, Banca Naţională şi-a spus punctul de vedere: nu este posibil ca uşile aderării la zona euro să se deschidă în mod excepţional, încălcându-se regulile”, a declarat pentru Capital Online Adrian Vasilescu.
Acesta recunoaşte faptul că ar fi unele avantaje, printre care faptul că am scăpa de riscul valutar, dar, pe de altă parte, dacă vom intra nepregătiţi în zona euro nu este exclus un impact al alinierii în sus a preţurilor.
STUDIU DE CAZ
Muntenegru, Kosovo şi Andorra au trecut la euro
Soluţia adoptării unilaterale a euro nu este una nouă, în lume mai există ţări şi teritorii dependente care au adoptat unilateral monede forte, în cazul de faţă moneda europeană. Cele mai mari ţări care au adoptat unilateral euro sunt două componente ale fostei Iugoslavii, Muntenegru şi Kosovo. În ambele cazuri, trecerea la euro a fost indirectă, deoarece întâi s-a adoptat unilateral marca germană. Odată cu înlocuirea mărcii germane cu euro şi în aceste două teritorii s-a făcut preschimbarea mărcilor germane cu euro.
O altă ţără independentă care utilizează euro fără un acord cu Banca Centrală Europeană este Andorra. Micul principat folosea monedele celor doi mari vecini, Franţa şi Spania, adică francul francez şi peseta spaniolă, având preţuri cu dublu afişaj. Trecerea Franţei şi a Spaniei la euro a adus pentru o scurtă perioadă de timp apariţia unor preţuri cu triplu afişaj. După perioada de tranziţie, Andorra a rămas cu o singură monedă. Neavând nicio înţelegere formală cu Franţa sau Spania, nu a emis monedă şi nu a intrat în calculele celor două bănci centrale. Situaţia s-a prelungit şi în prezent, când Andora utilizează euro, dar fără să bată monedă.
În Europa, euro a mai fost adoptat unilateral în bazele britanice Akrotiri şi Dhekelia, situate în insula Cipru. Activitatea comercială în acele două spaţii este însă destul de restrânsă. Până la euro, salariile angajaţilor civili, soldele militarilor şi cheltuielile se achitau în lira cipriotă. După ce Cipru a trecut la euro, şi în acele două baze s-a făcut înlocuirea lirei cipriote cu moneda europeană.
În Caraibe există două colectivităţi teritoriale ale Franţei, Saint Barthelemy şi Saint Martin, care utilizează euro, deşi nu au un acord în acest sens. De exemplu, colectivităţile franceze Saint Pierre şi Miquelon (din America de Nord) şi Mayotte (din Africa) au acorduri de utilizare a euro. Nefiind state independente, nu pot să emită monedă proprie, de acest lucru ocupându-se Franţa.
Trei mici ţări europene (Monaco, San Marino şi Vatican) au avut fiecare în parte acorduri în această direcţie cu statele ale căror monede le utilizau (Franţa în cazul Monaco şi Italia pentru celelalte două), iar situaţia s-a prelungit şi pentru euro. Astfel, aceste trei ţări pot să emită monedă euro. Având în vedere situaţia lor aparte, nu pot emite bancnote cu serie naţională, doar monede pe al căror revers pot să prezinte o imagine diferită de cea de pe monedele euro bătute de Franţa sau Italia.
Fiind o monedă stabilă, euro este preferată de comercianţii din ţări cu monede slabe. Astfel, în ţări cu inflaţie galopantă precum Zimbabwe, Kurdistanul irakian sau Somalia, comercianţii pot să accepte la plată moneda europeană tocmai pentru că aceasta nu se va devaloriza rapid.
Dreptul de a bate monedă
După ce o ţară are un acord formal cu Banca Centrală Europeană pentru emiterea de monede şi bancnote, poate să treacă la tipărirea şi baterea lor. Bancnotele au acelaşi design atât faţă, cât şi verso, singurul element care indică ţara de proveninenţă fiind prima literă din seria de pe verso, după cum urmează:
Z – Belgia
Y – Grecia
X – Germania
W – rezervată pentru Danemarca
V – Spania
U – Franţa
T – Irlanda
S – Italia
R – Luxemburg (această ţară nu tipăreşte bancnote, banii ce provin din Luxemburg poartă litera ţării în care au fost fabricaţi)
Q – neutilizat din cauza confuziei cu cifra 0
P – Olanda
O – neutilizat din cauza confuziei cu cifra 0
N – Austria
M – Portugalia
L – Finlanda
K – rezervat pentru Suedia
J – rezervat pentru Marea Britanie
I – neutilizat din cauza confuziei cu litera 1
H – Slovenia
G – Cipru
F – Malta
E – Slovacia
Datorită posibilităţii lărgirii Zonei Euro peste suma de litere disponibilă, BCE ia în calcul ideea trecerii la un sistem de marcare naţională format din două litere. Este o ipoteză de discuţie posibilitatea introducerii codului de ţară (de exemplu „DE” pentru Germania, „FR” pentru Franţa etc).
În ceea ce priveşte monedele, identificarea este mult mai simplă. Fiecare monedă are o faţă comună, pe care este trecută valoarea şi o faţă naţională, pe care fiecare ţară şi-o alege după bunul plac.
CRITERII
Bazele economice ale convergenţei la euro
Adoptarea unilaterală a euro este restricţionată, teorectic, de criteriile de convergenţă care nu sunt ceva formal, ci au o justificare economica certă. Nerespectarea acestor criterii poate introduce în sistemul monetar al Uniunii Europene factori perturbatori care ar l-ar putea dezechilibra.
„Statele membre UE care vor adopta euro în viitor trebuie să asigure convergenţa propriilor economii cu economia zonei euro”, se precizază pe site-ul Băncii Centrale Europene la capitolul dedicat Uniunii Economice şi Monetare.
Criteriile de convergenţă stabilite prin Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE) sunt următoarele:
- nivelul inflaţiei să nu depăşească cu 1,5 pp valoarea înregistrată în a treia ţară din clasamentul celor mai mici rate ale inflaţiei din zona euro
- deficitul bugetar sub 3% din PIB
- datoria publică sub 60% din PIB
- cursul de schimb al monedei naţionale să rămână doi ani în intervalul de variaţie din cadrul ERM-2
- rata dobânzii pe termen lung să nu fie cu 2 pp mai mare decât al celei de-a treia ţări în clasamentul celor mai mici rate ale inflaţiei
În momentul de faţă, zona euro cuprinde 16 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene.
Zona euro a fost instituită în anul 1999, ca o zonă monetară ce cuprindea iniţial 11 state dintre cele 15 state membre ale UE de la acea dată. În anul 1999, responsabilitatea politicii monetare a fost transferată Eurosistemului, condus de o instituţie supranaţională — Banca Centrală Europeană (BCE).
Eurosistemul reprezintă sistemul băncilor centrale din zona euro, cuprinzând BCE şi băncile centrale naţionale ale statelor membre care au adoptat euro în a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare.
UPDATE 2
ANALIZĂ
Avantaje şi dezavantaje
Adoptatea unilaterală este ca o sabie cu două tăişuri. Trebuie luate în calcul nu numai beneficiile, ci şi riscurile. La capitolul avantaje intră aducerea unei stabilităţi relative a valorilor. La nivel de persoană fizică, acestea înseamnă preţuri şi salarii. Comparativ cu moneda slabă şi extremn de volatilă pe care o înlocuieşte, fluctuaţiile euro (sau ale unei alte monede forte) sunt insesizabile. Astfel, noii utilizatori au impresia falsă că preţurile şi salariul stagnează. Desigur, respectiva monedă forte are şi ea o evoluţie pe piaţa valutară. Dincolo de acest aspect, valorile bunurilor din economie şi bonificărea productivitiăţii muncii au o stabilitate mai mare decât în varianta monedei înlocuite.
Un alt avantaj îl reprezintă eliminarea riscului valutar, care are un efect direct asupra liberei circulaţii a capitalului, în cazul în care legislaţia ţării respective nu este restrictivă. Astfel, investitorii au un element în plus la îndemână: pot să vină cu banii exprimaţi direct în moneda forte, iar la retragerea de fonduri nu mai este cazul să facă încă o preschimbare.
Unul dintre dezavantaje este lipsa controlului băncii centrale asupra masei monetare, în condiţiile în care nu are dreptul să emită monedă. Astfel, trebuie să se mulţumească cu „firimiturile” care cad de la masa utilizatorilor oficiali ai monedei respective. De asemenea, nu poate controla dobânzile din piaţă, fiind în situaţia de a aştepta ce va decide banca centrală care emite moneda respectivă.
