Curtea Constituţională a decis, vineri, ca toate voturile nule să fie renumărate şi reexaminate. Aceasta este prima decizie de acest fel a Curţii şi presupune renumărarea şi reexaminarea a 138.446 de voturi nule.
Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată pentru a se stabili dacă există diferenţe între procesele verbale transmise de Biroul Electoral Central şi realitatea constatată după reexaminarea voturilor.
„În urma desfăşurării lucrărilor din data de 11 decembrie 2009, Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art.146 lit.f) din Constituţie, art.2 alin (2) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi al art.77 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a hotărât următoarele:
Reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora de către Biroul Electoral Central pentru a se stabili dacă există diferenţe între datele consemnate în procesul-verbal şi realitatea constatată.
Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central”, se arată în comunicatul CCR.
UPDATE
Traian Băsecu: Decizia CCR este normală şi democratică
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că decizia Curţii Constituţionale este normală şi democratică, „având în vedere reclamaţiile pe care le-a făcut PSD”. Nu este nimic anormal, este în lege şi este constituţional, a precizat Băsescu.
„Mi se pare corect că s-a dat curs solicitării PSD de a se număra voturile anulate”, a spus Băsescu.
UPDATE 2
BEC reexaminează voturile nule
Biroul Electoral Central a decis ca renumărarea şi reexaminarea voturilor nule să se facă la BEC începând de vineri seara, a declarat purtătorul de cuvânt Marian Muhuleţ
Potrivit acestuia, Curtea Constituţională a răspuns solicitării Biroului Electoral Central arătând că Biroul ar trebui să îşi organizeze singur activitatea şi ar trebui să se decidă singur asupra detaliilor privind renumărarea şi reexaminarea voturilor nule.