Dupa ce de abia ne obisnuisem cu dobanzi mici, inflatie mica, iata ca perioada procentelor mici tocmai s-a incheiat. Dupa ce am avut parte de dobanzi cu doar o cifra, acum BNR a decis in Consiliul sau de Administratie ca dobanda-cheie trebuie sa creasca de la 9,75% la 10%. Stim ca scrisa pe hartie valoarea de 9,75% are trei cifre, dar ne referim la procentele intregi.

Ca la orice majorare a acestui indicator, aveam de-a face cu o multitudine de efecte. In primul rand, creditele in lei vor deveni mai scumpe, iar romanilor le va face iarasi cu ochiul imprumutul in euro sau franci elvetieni (daca  ne uitam la promotiile din piata). In al doilea rand, leul va deveni ceva mai atractiv pentru jucatorii internationali, deci o intarire a cursului ca urmare a intrarilor de capital dinspre nerezidenti nu ar fi de omis. In al treilea rand – si revenind in tara – consumatorii de depozite bancare sau de carduri cu dobanzi apropiate de cele de la depozite se vor bucura, deoarece sunt de asteptat majorari ale procentelor.

UPDATE 1: Presedintele CEC Bank Radu Ghetea a precizat pentru Capital Online ca decizia bancii centrale era de asteptat. „Este o urmare fireasca a evolutiei inflatiei din ultima perioada si a anumitor nerealizari din economie. Nu cred ca va avea o influenta imediata in mediul bancar. Pe termen lung, trebuie sa ne asteptam si la o majorare a costului creditelor in lei, dar cu siguranta nu de maine”, a precizat seful CEC Bank. In opinia sa, cele 0,25 de procente in plus sunt in masura sa aiba un efect mai mult asupra inflatiei decat asupra populatiei. Cea mai veche banca romaneasca si beneficiara celui mai recent face-lift are in oferta pe retail credite in lei la dobanzi variabile cuprinse intre 9,50-14,25%, in functie de conditii si de suma imprumutata.

0-14865-capitalghetea713.jpg

UPDATE 2: Referitor la majorarea dobanzii, analistul financiar Bogdan Baltazar ne-a declarat ca decizia era de asteptat, tocmai acesta fiind si motivul pentru care impactul in piata creditelor va fi minim. „Toata piata isi facuse deja calculele luand in seama din timp valoarea de 10%. Nu trebuie sa ne asteptam la mari miscari in ofertele de creditare. Faptul ca BNR a venit cu un plus de 0,25% este o dovada ca decizia s-a luat in deplina cunostinta a situatiei din piata si atent masurata”, sustine Baltazar. Fostul sef al BRD mai considera ca daca majorarea ar fi fost de 0,5%, inseamna ca BNR ar fi transmis un mesaj ingrijorator pentru piata. „Chiar daca inflatia ridica probleme in acest an – si ma refer aici la asteptatul varf din iulie care nu stim daca si cum se va atenua in lunile ce vor urma – o majorare in cuantum dublu decat masura de azi ar fi fost mai mare decat trebuia. Totusi, BNR se preocupa si de situatia economica”, apreciaza el. Baltazar nu crede ca acest mic plus de 0,25% va face leul mai atractiv pentru jucatorii pe piata valutara: „Impactul valutar va fi foarte  redus. Leul o sa devina doar mai atractiv… sa zicem cu 0,25%!”, a concluzionat Bogdan Baltazar.

0-14870-capitalbogdanbaltazar423.jpg

Sursa: BNR