Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, azi, după discuţiile cu sindicaliştii, că în următoarele zile vor fi disponibilizaţi 3.700 de angajaţi pensionabili din Căile Ferate Române (CFR) şi vor fi reduse cheltuielile legate de prime şi sporuri, reduceri echivalente cu disponibilizarea a 4.000 de angajaţi.

UPDATE:
Sindicaliştii nu sunt mulţumiţi, dar se resemnează

Liderul Federaţiei Mişcare-Comercial din CFR, Gheorghe Popa, a precizat că vor fi disponibilizaţi 920 de angajaţi de la CFR Călători, 1.300 de la CFR Marfă şi 1.500 de la Infrastructură.

„Nu este satisfăcător rezultatul întâlnirii cu Radu Berceanu, însă traversăm o situaţie dificilă şi, dintre două rele, am ales răul cel mai mic, astfel că cei 3.700 de salariaţi CFR care vor fi disponibilizaţi în perioada imediat următoare vor primi o pensie lunară, evitându-se astfel situaţiile în care ar fi fost daţi oameni afară fără vreo compensaţie”, a declarat Gheorghe Popa.

Ministrul Berceanu vrea „reformă”

Radu Berceanu a arătat că această măsură este un prim pas al setului de măsuri convenit între sindicate şi minister şi că în perioada următoare vor continua discuţiile şi pentru alte formule de echilibrare a bugetelor companiilor.

„Trebuie să gândim o formulă astfel încât cele trei societăţi să aibă un colectiv comun care să decidă circuitul financiar, astfel încât să nu mai fie create alte probleme între aceste trei societăţi de la Calea Ferată”, a declarat ministrul.

Berceanu a precizat că, pe lângă cei 3.700 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi, vor fi reduse cheltuielile privind unele prime şi unele sporuri, reducere care este echivalentă cu disponibilizarea altor 4.000 de angajaţi CFR.

Ce închidem şi ce nu? Se va face o analiză…

Referitor la propunerea de închidere a celor 3.000 de kilometri de cale ferată, sindicaliştii au arătat că nu sunt de acord şi au susţinut că va fi făcută o analiză la nivel naţional pentru a vedea câţi kilometri se pot închide şi câţi pot fi menţinuţi în activitate.

De asemenea, Berceanu a precizat că va fi făcută o analiză pentru a vedea câte gări vor fi închise, cei din administraţia locală opunându-se acestei măsuri.

„Vom face o analiză pe fiecare caz în parte, pentru a vedea exact unde nu este economic să menţinem gara, dar este un potenţial cu anumite vagoane sau la anumite ore în care putem păstra. Sau mai sunt cazuri în care nu există speranţe şi vor fi căutaţi operatori privaţi care, dacă vor, pot prelua gara respectivă”, a declarat Berceanu.

Pe de altă parte, Popa a mai spus că cele 52 de secţii de cale ferată propuse de minister pentru a fi închise afectează aproximativ 3.000 de salariaţi, sindicaliştii afirmând însă că este imposbil să fie închise toate. „Vom analiza şi sperăm să nu se închidă. Multe dintre ele nu vor putea fi închise”, a declarat Gheorghe Popa.

Poziţia liderilor de sindicat

Liderul sindical a mai precziat că, în câteva zile, la nivel de ramură vor fi semnate contractele colective de muncă.

Preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Popa, preciza, în 12 mai, după întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, că feroviarii au amânat deschiderea conflictului de muncă pe parcursul negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, deoarece ministrul şi-a arătat disponibilitatea de a găsi împreună o soluţie de deblocare a situaţiei de la CFR.

„Noi am propus îngheţarea salariilor pentru 2009, blocarea posturilor vacante şi pensionarea celor care îndeplinesc condiţiile legale, însă nu suntem de acord cu disponibilizări. În urma întâlnirii de azi (12 mai – n.r.) nu avem o concluzie fermă din partea ministrului, sperăm să aibă loc în curând o întâlnire cu toate federaţiile feroviarilor”, sublinia Popa.

Liderul sindical preciza că la CFR Călători sunt 920 de salariaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare, la care se adaugă alţi 150 din filiale, la CFR Marfă sunt 1.200 plus alţi 300 din filiale, iar la CFR Infrastructură sunt 1.200, la care se adaugă 400-500 de angajaţi din filiale, în total aproximativ 3.500 de salariaţi CFR care ar putea ieşi la pensie.

În replică, feroviarii de la Elcatel susţineau că orice încercare a sindicatelor de „înţelegere colectivă” sacrificând salariaţi care pot cere individual pensionarea este „inoportură şi contraproductivă” şi respingeau orice formă de acord în acest sens.

SURSA: Mediafax