Un avion în care se afla preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Smolensk, din vestul Rusiei.
Aeronava efectua o cursă pe ruta Varşovia – Smolensk, iar la bordul acesteia se aflau 132 de persoane, transmite Reuters, care citeaza presa de la Moscova.
Kaczynski mergea în vizită la Smolensk pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde trupele sovietice au ucis mii de polonezi.
UPDATE: Fratele preşedintelui, şeful Statului Major şi preşedintele băncii centrale se aflau la bord
Potrivit agenţiilor de ştiri, în avion se aflau şi şeful Statului Major şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Andrzej Kremer, şi preşedintele băncii naţionale Sławomir Skrzypek.
UPDATE 2: Nici un supravieţuitor
Nicio persoană aflată la bordul avionului prezidenţial polonez prăbuşit sâmbătă la Smolensk, în Rusia, nu a supravieţuit, a anunţat guvernatorul regiunii ruse, într-o intervenţie televizată, relatează AFP.
„Nu există supravieţuitori în această catastrofă”, a declarat guvernatorul Serghei Antufiev prin telefon la postul de televiziune Vesti-24.
În timp ce se apropia de pista de aterizare, „avionul a acroşat mai mulţi copaci, a căzut şi s-a descompus”, a declarat el.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a fost „informat imediat” în legătură cu accidentul şi l-a trimis pe ministrul pentru Situaţii de Urgenţă Serghei Şoigu la locul accidentului, a declarat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile ruse.
UPDATE 3: Lista principalilor oficiali polonezi aflaţi la bordul avionului prăbuşit
Comitetul polonez pentru memoria naţională, care s-a ocupat de organizarea vizitei la Katin, a publicat o listă cu pasagerii avionului prezidenţial polonez care s-a prăbuşit sâmbătă în Rusia, şi a cărei copie a fost obţinută de site-ul Novinite.com, care prezintă principalii oficiali ai delegaţiei.
Lech Kaczynski – preşedintele Poloniei
Maria Kaczynska – soţia preşedintelui Lech Kaczynski
Ryszard Kaczorowski – în perioada 1989-1990 a fost ultimul preşedinte al Poloniei în exil.
Jerzy Szmajdzinski – vicepreşedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010.
Wladyslaw Stasiak – directorul biroului de presă al Preşedinţiei.
Aleksander Szczyglo – preşedintele Biroului Naţional de Securitate.
Pawel Wypych – secretar de stat al Cancelariei prezidenţiale.
Mariusz Handzlik – subsecretar al administraţiei prezidenţiale.
Andrzej Kremer – ministru adjunct al Afacerilor Externe.
Franciszek Gagor – şeful Statului Major al armatei poloneze.
Andrzej Przewoznik – vicepreşedinte şi secretarul Comisiei pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katin a premierului în perioada 1994-1998.
Grzeogrz Dolniak – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
Przemyslaw Gosiewski – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
Zbigniew Wassermann – membru al Camerei inferioare a Parlamentului.
Janusz Kochanowski – avocatul polonez al poporului.
Slawomir Skrzypek – guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei.
Janusz Kurtyka – preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Naţională.
Tadeusz Ploski – preot romano-catolic.
UPDATE 4: Conducerea Băncii Centrale a Poloniei va fi preluată de viceguvernatorul Piotr Wiesiolek
Viceguvernatorul băncii centrale a Poloniei Piotr Wiesiolek va prelua temporar funcţia de bancher central şi sarcinile pe care le avea guvernatorul Slawomir Skrzypek, decedat în urma accidentului aviatic din Rusia, alături de preşedintele statului polonez, potrivit Bloomberg.
Purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Maciej Antes, a confirmat în cadrul unui interviu telefonic acordat Bloomberg că guvernatorul Slawomir Skrzypek se afla la bordul aeronavei care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă în Rusia.
Preşedintele polonez Lech Kaczynski şi alte 131 de persoane, printre care şi guvernatorul băncii centrale poloneze, au murit sâmbătă în urma prăbuşirii avionului în care se aflau, în vestul Rusiei.
UPDATE 5: Site-ul oficial al Preşedinţiei poloneze, în alb-negru
Site-ul oficial al Preşedinţiei poloneze, https://www.prezydent.pl/, se afişează în aceste momente în alb şi negru, administratorii portalului adoptând această măsură pentru a marca tragedia petrecută sâmbătă dimineaţă la Smolensk.
UPDATE 6: Cadavrul preşedintelui polonez, găsit la locul accidentului
Cadavrul preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, care a murit sâmbătă într-un accident de avion în vestul Rusiei, a fost găsit la locul catastrofei, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadru forţelor de ordine ruse, relatează AFP.
UPDATE 7: Fratele geamăn al preşedintelui „devastat” de moartea lui Lech Kaczynski
Moartea presedintelui polonez Lech Kaczynski l-a „devastat” pe fratele sau geaman, Jaroslaw Kaczynski, fost premier si presedinte al Partidului Lege si Justitie (PiS). Mesajul a fost transmis de purtatorul de cuvant al formatiunii politice, Mariusz Blaszczak, citat de AFP.
„Jaroslaw Kaczynski este devastat de aceasta tragedie, dar infrunta realitatea”, a declarat acesta.
Presa din Polonia scrie ca Jaroslaw, seful partidului de opozitie, este in drum spre locul unde a avut loc accidentul aviatic, in Rusia. Mama presedintelui polonez, Jadwiga Kaczynski, in varsta de 84 de ani, a fost internata in spital intr-o conditie de sanatate grava in urma cu mai bine de o luna. „Nu stiu daca doamna Kaczynski a fost informata cu privire la tragedie”, a declarat Blaszczak pentru AFP.
UPDATE 8: Fratele geamăn al preşedintelui a indentificat cadavrul lui Lech Kaczynski
Jaroslaw Kaczynski a identificat sâmbătă trupul neînsufleţit al fratelui său, preşedintele polonez Lech Kaczynski, decedat într-un accident aviatic produs în Rusia, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând un parlamentar polonez, relatează AFP.
UPDATE 9: Jurnaliştii polonezi au călătorit cu alt avion pentru că delegaţia era prea numeroasă
Jurnaliştii polonezi au ajuns la Smolensk cu o oră înaintea catastrofei aeriene în care au murit preşedintele Lech Kaczynski şi numeroşi oficiali polonezi, aceştia călătorind cu o altă aeronavă deoarece delegaţia de la Varşovia era prea numeroasă, relatează Russia Today, în pagina electronică.
„Am aflat despre catastrofă când eram la cimitirul din Katin, aşteptându-l pe preşedinte şi delegaţia. Am primit un telefon la trei minute după producerea accidentului. Nimănui nu-i venea să creadă”, a declarat jurnalistul Victor Bator, unul dintre primii care au ajuns la locul accidentului.
„Ne-am îndreptat direct către aeroportul din Smolensk. Am ajuns la 20 de minute după accident, când accesul nu era încă blocat. Ceea ce am văzut a fost într-adevăr devastator”, povesteşte jurnalistul polonez pentru televiziunea rusă.
Ambulanţele erau inutile pentru că nu existau supravieţuitori
Un alt jurnalist, Marcin Wojciechowski, adaugă că el şi colegii lui ar fi trebuit să fie, de asemenea, în avionul prezidenţial. „Am ajuns cu o oră mai devreme şi ne-am dus direct la hotel, pentru a-l aştepta pe preşedinte şi delegaţia lui. Dacă nu ar fi fost atât de mulţi oameni în delegaţie, am fi zburat împreună cu preşedintele”, a explicat el.
„Am auzit că avionul prezidenţial avea probleme. Am ajuns la aeroport şi am aflat că Tu-154 nu poate ateriza din cauza ceţii dense. Avionul a fost sfătuit să aterizeze la Minsk, iar delegaţia să vină la Katin cu maşinile, dar pilotul a decis că vor ateriza aici, pe aeroportul militar din Smolensk. Avionul s-a prăbuşit pur şi simplu”, a adăugat el.
„Când echipele de salvare au ajuns la locul accidentului şi-au dat seama imediat că nu mai are rost să cheme ambulanţele pentru că toţi membrii delegaţiei muriseră”, a precizat jurnalistul Wojciechowski.