Prin acest mesaj comun care se preconizează să fie agreat, statele membre ale grupului urmăresc susţinerea unui nivel corepunzător de finanţare a politicii alocărilor, pentru garantarea răspunsului adecvat la nevoile specifice ale ţărilor membre şi regiunilor UE. "Se va evidenţia că politica de coeziune este un instrument investiţional care răspunde pe deplin atingerii obiectivului de creştere şi crearea locurilor de muncă la nivelul UE", se arată în documentul oficial al reuniunii.
Premierii statelor membre UE prezenţi la Bucureşti vor pregăti astfel un demers comun, în perspectiva discuţiilor de la Consiliul European, din 28-29 iunie, unde va fi analizat cadrul financiar multianual al UE.
UPDATE: Declaraţie comună privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020, adoptată la reuniunea Prietenii Coeziunii
Prim-miniştrii şi reprezentanţii statelor din Grupul ”Prietenii Coeziunii” au adoptat la finalul reuniunii de la Bucureşti, o declaraţie prin care reconfirmă ca interes prioritar găsirea de soluţii care să conducă la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă.
”Eforturile Uniunii Europene trebuie să fie orientate, în principal, pe măsuri care să contribuie în mod semnificativ la creşterea economică şi pentru crearea de locuri de muncă. Acest lucru poate fi asigurat, fără rezerve, prin politicile de coeziune, care reprezintă un important instrument pentru investiţii, aflat la dispoziţia UE, în vederea stimulării creşterii economice, a nivelului angajărilor şi a competitivităţii în ţările membre, ţinând cont de strategia Europa 2020 şi de necesitatea disciplinei fiscale”, se arată în document.
Potrivit declaraţiei, politica de coeziune şi-a dovedit deja eficienţa în cadrul UE, în ultimii zece ani fiind create, conform estimărilor Comisiei Europene, 2,4 milioane de locuri de muncă.
”Politica de coeziune este în mod particular importantă pentru reducerea blocajului şi stimularea potenţialului pieţei unice. Rămâne, astfel, cel mai important instrument financiar al strategiei Europa 2020. Politicile de coeziune joacă un rol major în găsirea unui echilibru între creşterea economică şi stabilitatea fiscală. De aceea, trebuie menţinută finanţarea echitabilă în cadrul politicii de coeziune. Cu toţii suntem de acord, însă, că politica de coeziune trebuie reformată. În acest context, salutăm propunerile înaintate de Comisie şi ne exprimăm credinţa că dezbaterea privind eficacitatea politicilor co-finanţate din bugetul UE ar trebui să fie parte fundamentală a negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020”, mai precizează documentul.
Semnatarii declaraţiei mai susţin că nivelul finanţării prevăzute pentru investiţii în cadrul politicii de coeziune ar trebui să ia în calcul obiectivul prioritar de reducere a disparităţilor de dezvoltare între statele membre şi între regiuni şi ar trebui să asigure o flexibilitate adecvată, pentru a garanta un răspuns mai bun la nevoile specifice individuale ale statelor membre şi ale regiunilor.
”De aceea, trebuie asigurat echilibrul între simplificarea mecanismului de implementare a politicii de coeziune şi eficacitatea cheltuielilor pentru coeziune. În consecinţă, flexibilitatea sau uşurinţa în utilizare sunt esenţiale. Credem că este importantă îmbunătăţirea, în continuare, a calităţii cheltuielilor. Cu toate acestea, cheltuirea mai bună nu trebuie să reprezinte un motiv sau o deghizare a unor reduceri ulterioare a anvelopei financiare dedicate Politicii de Coeziune”, mai susţin aceştia.
De asemenea, semnatarii documentului invită Consiliul European din iunie să ia în considerare obiectivele stabilite în această Declaraţie, în momentul transmiterii mandatului privind Cadrul Financiar Multianual viitoarei preşedinţii cipriote a Consiliului UE.
La reuniunea de la Bucureşti au participat prim-miniştri şi reprezentanţi din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania. AGERPRES/ (AS – Cătălina Barbu)