O operaţiune militară aeriană a fost efectuată în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în Somalia de comandouri franceze cu scopul eliberării unui compatriot luat ostatic, au declarat combatanţi islamişti (shebab) şi martori oculari, citaţi de AFP şi AP.
Operaţiunea militară franceză privind eliberarea unui ostatic francez în Somalia a eşuat: ostaticul a fost ucis de către răpitori, iar doi soldaţi francezi şi 17 “terorişti” şi-au pierdut viaţa într-un schimb de focuri, a anunţat sâmbătă printr-un comunicat Ministerul de Externe francez, citat de AFP.
La 14 iulie 2009, un bărbat prezentat sub numele Denis Allex, a fost capturat la Mogadiscio împreună cu un alt agent, care a fost eliberat în august 2009.
Trei civili şi-au pierdut viaţa în schimbul de focuri generat de acţiunea comandourilor, a declarat la rândul său un martor ocular.
“Combatanţi mujahedini au neutralizat presupuse comandouri ale guvernului francez, care au încercat să salveze un ostatic. La locul atacului au fost găsite mai multe cadavre”, a declarat şeicul Mohamed Abdallah, comandant al localităţii Bulomarer.
Atacul, produs în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în Somalia, a avut loc în contextul anunţului privind lansarea unei intervenţii militare franceze în Mali.
Autorităţile franceze nu au comentat respectiva informaţie.
Un agent al serviciilor secrete franceze este deţinut în Somalia de la 14 iulie 2009 de către insurgenţi islamişti. Bărbatul, prezentat sub numele Denis Allex, a fost capturat la Mogadiscio împreună cu un alt agent, care a fost eliberat în august 2009.
Sursa: Agerpres