Audi speră să comercializeze circa 1.400 – 1.500 în acest an pe piaţa românească, dintre care 35 aparţinănd modelului A5 Sportback, lansat oficial joi în România, a declarat directorul mărcii, Mihai Hălmăgianu.
„Atingerea acestor obiective depinde însă foarte mult de evoluţia pieţei şi climatul economico-social, chiar politic în următoarea perioadă de timp”, a precizat oficialul mărcii germane.
Prin volumul preconizat de vânzări, Audi intenţionează să deţină o cotă de 1,1% din piaţa auto în ansambul ei, şi o cotă de 37% pe segmentul automobilelor premium.
Hălmăgianua menţionat că până acum au fost încheiate 15 contracte pentru noul A4 Sportback şi speră ca anul viitor să reuşească atingerea unui nivel de 80 – 100 de unităţi.
Modelul A5 Sportback este diponibil pe piaţă începând de joi, iar vineri va ajunde şi in showroom-uri. Preţul de pornire al acestuia este de 34.840 de euro. Acesta dispune de posibilitatea echipării cu trei tipuri de motoare diesel şi trei pe benzină, toate încadrate în normele Euro 5.
A5 Sportback va concura pe piaţa din românia cu maşini precum Clasa C produsă de Mercedes-Benz, sau X Tzpe produs de Jaguar.
Pe de altă parte, Mihai Hălmăgianu a declarat că anul acesta „nu mai urmează nimic”, dar a subliniat că în 2010 vor fi lansate cinci modele noi şi restilizate.
Printre acestea vor fi A8, A8 Spider, Audi TT Facelift, A1 şi A7.
Modelul Audi A1 va fi lansat oficial în cadrul Salonului Auto din Geneva din primăvara anului viitor şi este posibil să ajungă în România ân luna septembrie a aceluiaşi an. Acesta va fi disponibil în variantele de caroserie cu 2, 4 şi 5 uşi.
Ilterior, va fi lansat în România şi modelul Audi A7, în luna octombrie, sau noiembrie cel mai târziu.
UPDATE: Dacă trece criza, urmează investiţii
Nu în ultimul rând, Hălmăgianu a declarat că investiţiile în reţeaua de dealeri din România vor începe anul viitor. Oficialul Audi nu a specificat suma de bani disponibilă, dar a menţionat că aceste planuri vor avea loc în speranţa că mediul economic îşi va reveni.
Reţeaua Audi în România numără 14 dealeri integraţi şi două puncte de vânzare.