Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat că obiectivul BNR a fost acela de a menţine cursul în nişte limite normale. „Ultimele zile au arătat că leul nu se simte foarte bine, dar asta nu ne împiedică să ne menţinem în marjele propuse”, a declarat Băsescu în cadrul unui forum economic. Acesta a ţinut să precizeze că euro nu trebuie să depăşească pragul de 5 lei, dar nici să nu se ducă sub 4 lei, pentru că în acest caz s-ar crea un blocaj al exportu
Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat că obiectivul BNR a fost acela de a menţine cursul în nişte limite normale.
„Ultimele zile au arătat că leul nu se simte foarte bine, dar asta nu ne împiedică să ne menţinem în marjele propuse”, a declarat Băsescu în cadrul unui forum economic.
Acesta a ţinut să precizeze că euro nu trebuie să depăşească pragul de 5 lei, dar nici să nu se ducă sub 4 lei, pentru că în acest caz s-ar crea un blocaj al exporturilor.
Cum am intrat în criză, aşa ieşim
În acelaşi discurs, rostit la lucrările Forumului Economic Român, Băsescu a opinat că, în condiţiile în care România a intrat în criză economică la un an după SUA şi la 6-9 luni după puterile economice europene, acelaşi decalaj se va manifesta şi la reluarea creşterii economice. „Presupun sau îmi permit să apreciez că acelaşi declaj va exista la reluarea creşterii economice”, a adăugat preşedintele.
„La televiziuni şi în dezbaterea publică vedem oameni furioşi adesea, fie că sunt analişti, jurnalişti, reprezentanţi ai sindicatelor – recunosc, mai puţini ai comunităţii de afaceri, ai patronatelor – îi vedem furioşi că nu scoatem ţara din criză. De fapt, sunt pe o pistă falsă: România nu poate ieşi singură din criză, ci va ieşi odată cu economia globală, cu decalajele aproximativ similare momentului intrării în criză”, a spus Băsescu.
UPDATE
Leul s-a apreciat uşor la deschiderea şedinţei
Moneda naţională s-a apreciat uşor faţă de euro la deschiderea şedinţei interbancare de luni, în ton cu valutele din regiune, dar se menţine pe un câştig inferior comparativ cu cel consemnat de monedele vecine, cursul oscilând aproape de 4,27 lei/euro.
În debutul zilei, băncile au afişat cotaţii de 4,2670 – 4,2700lei/euro, în scădere faţă de ultimele cotaţii ale săptămânii trecute.
„Piaţa este liniştită, iar unii jucători şi-au marcat profiturile, ceea ce a limitat aprecierea leului, în timp ce regiunea înregistrează câştiguri superioare în faţa monedei europene”, a spus un dealer.În jurul orei 10:30, transferurile se realizau la 4,2655 – 4,2685 lei/euro, iar cel mai redus nivel al cursului a fost de 4,2630 unităţi.
Referinţa anunţată, vineri, de BNR a urcat cu 2,87 bani, la 4,2782 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 6 luni.
DETALII:
Citeşte şi Băsescu: „Guvernul nu şi-a propus să scoată ţara din criză, pentru că nu poate”.