Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic - Braşov, consorţiul Vinci - Aktor va percepe o taxă de utilizare a drumului în valoare de 1,75 euro/ax/100 km, în primul an de operare şi întreţinere. Această taxă va putea creşte după primul an, însă în limita indexării preţurilor de consum, a declarat, pentru capital.ro, directorului Direcţiei de Concesiuni din Ministerul Transporturilor, Dana Galben.Lungimea tronsonului este de 55 kilometri
Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov, consorţiul Vinci – Aktor va percepe o taxă de utilizare a drumului în valoare de 1,75 euro/ax/100 km, în primul an de operare şi întreţinere. Această taxă va putea creşte după primul an, însă în limita indexării preţurilor de consum, a declarat, pentru capital.ro, directorului Direcţiei de Concesiuni din Ministerul Transporturilor, Dana Galben.
Lungimea tronsonului este de 55 kilometri şi va cuprinde cinci noduri rutiere (Comarnic, Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov) şi 15 km de tuneluri duble. Viteza maximă cu care se va putea circula pe acest tronson va fi de 120 km/h.
UPDATE:Berceanu spune că taxa va fi de un euro, în primul an de utilizare
Taxa de utilizare a tronsonului Comarnic-Braşov va fi, în primul an de folosire a segmentului de autostradă, de circa un euro pentru fiecare autoturism, a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Nivelul taxei va fi fixat de piaţă şi dacă acesta va fi prea mare şoferii vor folosi DN1, a afirmat Berceanu.
„Nu putem şti cât va fi taxa în anul 26 de utilizare. Eu nici nu cred că voi mai fi atunci şi deci nu mă va mai pasiona acest subiect”, a spus el.Cuantumul taxei anunţat de Berceanu este mai mic decât cel vehiculat până în prezent, de 1,7 – 1,8 euro pe maşină.
Costul total al lucrărilor de proiectare şi construcţie este de 1.181,28 milioane de euro fără TVA, iar concesiunea a fost încheiată pentru o perioadă de 30 de ani, dintre care:
* 4 ani perioada de proiectare şi construcţie
* 26 ani perioada de operare şi întreţinere
Potrivit directorului Direcţiei de Concesiuni din Ministerul Transporturilor, Dana Galben, taxa de 1,75 euro/ax/100 km a fost unul din criteriile de atribuire a contractului şi a fost astfel stabilită pentru a fi cât mai uniformă (n.r., pentru toate categoriile de autovehicule).
Formula de calcul a taxei
Reprezentanta ministerului a explicat pentru capital.ro că în cazul unei maşini cu două axe (n.r., majoritatea autoturisme şi vehicule comerciale uşoare şi medii), taxa de utilizare a drumului va fi de 1,75 euro pe ax, calculat pentru porţiunea de 55 km a tronsonului, astfel:
1,75 euro X 2 osii / 100 km X 55 km = 1,92 euro per vehicul
Dana Galben a subliniat că în cazul autovehiculelor cu mai mult de două osii (n.r., preponderent vehicule comerciale grele), la calculul iniţial al taxei se adaugă şi factorul de multiplicare, ce nu poate depăşi însă valoarea de 2,5.
În concluzie, potrivit reprezentantei ministerului, formula de calcul pentru vehiculele cu mai mult de două osii se modifică astfel:
1,75 euro X nr. osii X factor multiplicare / 100 km X 55 km
De exemplu, în cazul în care factorul de multiplicare va fi maxim, un autovehicul cu trei osii va plăti 7,21 euro pentru cei 55 de kilometri parcurşi pe tronsonul Comarnic – Braşov al autostrăzii.
Consorţiul Vinci – Aktor ar putea încasa dublu
Pe de altă parte, potrivit oficialilor Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, „pe lângă tronsoanele foarte complicate şi foarte scumpe de autostradă construite prin concesiune”, consorţiul ar putea primi „la pachet” şi alte porţiuni de autostradă, pentru a le administra pe o perioadă de circa 20-25 de ani, în funcţie de oferte şi licitaţii.
Aceasta ar putea constitui o explicaţie pentru taxa de utilizare a drumului raportată la o 100 de kilometri pentru tronsonul Comarnic – Braşov al viitoarei autostrăzi Bucureşti – Braşov.
Consorţiul Vinci – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru tronsonul mai sus menţionat, ar putea primi „la pachet” secţiunea Ploieşti – Comarnic a autostrăzii, astfel încât taxa a fost deja negociată pentru 100 de kilometri, distanţa rotunjită dintre Ploieşti şi Braşov:
1,75 euro X 2 osii = 3,5 euro pentru 100 km
1,75 euro X nr. osii X factor multiplicare = 13,12 euro (pentru autovehicule cu trei osii în cazul în care factorul de multiplicare ar avea valoarea maximă de 2,5).