Bulevardul Magheru din Bucureşti a coborât 13 poziţii în 2009, pe locul 39, într-un clasament al celor mai scumpe 60 de artere comerciale din lume, elaborat de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield pe baza valorii chiriilor.

Bulevardul bucureştean este la egalitate cu locaţii din Bulgaria şi Portugalia. Chiria anuală de pe Magheru era, în iunie 2009, de 960 de euro pe metru pătrat, în scădere cu 44,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a impactului crizei economice.

Budapesta, Varşovia sau Praga, în faţa Bucureştiului

Artere comerciale din oraşe aflate în centrul şi estul Europei care s-au plasat înaintea Bulevardului Magheru sunt, în ordine, din Praga (locul 22), Budapesta (locul 34) şi Varşovia (locul 37).Astfel, în regiunea Na Prikope/Wenceslas Square din Praga, chiria anuală este de 1.980 de euro pe metrul pătrat, în Vaci utca din Budapesta preţul este de 1.200 de euro pe metru pătrat, iar în ul. Nowy Swiat din Varşovia se plătesc 1.008 de euro pe metru pătrat. În Moscova, plasată pe locul 16, chiria de pe artera comercială Tverskaia este de 2.492 euro pe metru pătrat.

În urma României s-au plasat artere comerciale din state precum Slovacia, Kuwait şi alte ţări arabe, sau Africa de Sud.

5th Avenue din New York, cel mai scump bulevard din lume

Clasamentul este condus în ordine de 5th Avenue din New York, care s-a menţinut pe poziţia de lider cu o chirie de 13.027 euro pe metru pătrat, urmat de Causeway Bay din Hong Kong, cu 11.687 de euro pe metru pătrat, Avenue des Champs Elysées din Paris, cu 7.732 euro pe metru pătrat, şi Via Montenapoleone din Milano, cu 6.800 de euro pe metru pătrat. Pe poziţia a cincea se află Ginza din Tokyo, cu o chirie de 5.950 euro pe metru pătrat.

Efectele recesiunii

Recesiunea mondială a avut un impact semnificativ asupra spaţiilor comerciale de retail, iar chiriile au avut o evoluţie descendentă în majoritatea statelor analizate, pentru prima oară în peste 20 de ani, se arată în studiu.

Piaţa europeană nu a fost imună la astfel de probleme, iar preţurile chiriilor au scăzut cu 5,8%, pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est declinul fiind mai accentuat.În primul semestru, preţul chiriilor a scăzut în România cu 38,9%, ca urmare a contracţiei economice, iar în Rusia cu 25%, în Ungaria cu 23,1%, în Turcia cu 18,9%, iar în Bulgaria cu 15,6%, ca efect al încrederii reduse a consumatorilor, a şomajului mare şi a declinului vânzărilor.

Chiriile de acum 4 ani

Chiriile din Bucureşti au coborât drastic în 2009, pe majoritatea segmentelor, cele mai afectate fiind chiriile spaţiilor stradale de retail.Astfel, la 60-80 de euro/mp/lună, chiriile spaţiilor comerciale stradale se află la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, comparativ cu 150 euro/mp la jumătatea anului 2008, se mai arată în studiu, care avertizează că declinul ar putea continuă până la sfârşitul anului 2009.

Studiul celor de la Cushman & Wakefield a analizat date referitoare la chiriile spaţiilor de retail în 274 de locaţii din 60 de state la nivel mondial.

UPDATE: Chiriile de pe arterele comerciale au coborât la jumătate

Chiriile pentru spaţiile stradale situate pe cele mai scumpe artere comerciale din România, Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru, au scăzut în ultimul an cu până la 48% până la nivelul de 70-80 de euro/mp/lună, se arată în cel mai recent raport de piaţă al Cushman & Wakefield.

În topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, România ocupă locul 39, după ce în 2008 se situa pe poziţia 26 din 60 de ţări analizate.

„În Romania, după o perioadă de aproximativ 5 ani de ocupare 100% a principalelor artere comerciale din marile oraşe, 2009 a adus un grad de neocupare de peste 20%. Din păcate, una dintre cele mai importante artere din Bucureşti, Calea Victoriei, a avut cel mai mult de suferit atât din cauza crizei, cât şi a lipsei de îmbunătăţire a infrastructurii şi a locurilor de parcare. Probabil, centrul istoric al Bucureştiului va fi primul proiect de îmbunătăţire a condiţiilor comerciale pentru magazinele stradale”, a declarat Răzvan Gheorghe, directorul Cushman & Wakefield România.

Acesta a mai spus că  majoritatea contractelor încheiate au fost reprezentate de renegocieri ale unor contracte mai vechi, în vederea micşorării chiriilor, şi nu de contracte noi de închiriere. În medie, nivelul chiriilor a scăzut cu 20-30% faţă de septembrie anul trecut.

Reduceri de chirii forţate de lipsa cererii

Potrivit Cushman & Wakefield chiriile pentru spaţii stradale situate în zonele principale cum ar fi cele  din zona Bulevardului Magheru şi Calea Victoriei, au ajuns la un nivel de 70 – 80 euro/mp/ lună, corespunzând unei scăderi anuale de 45 – 48%.  În celelalte oraşe importante din ţară, precum Braşov, Constanţa, Timişoara, Iaşi, chiriile pentru spaţii de clasa A se situează în jurul valorii de 35 – 40 euro/mp/lună, Clujul înregistrând valori cu 25-30% mai mari.
 
Anul acesta, singurul eveniment important,  referitor la închirierea spaţiilor comerciale stradale, a   fost inaugurarea, în luna mai, a primului spaţiu stradal Zara din România, la parterul Unirea Shopping Center din Bucureşti. Spaţiul are o suprafaţă închiriabilă totală de circa 6.000 mp, cu o arie de vânzare de 3.000 mp.