Leul continua să piardă teren în faţa euro pe piaţa interbancară după anunţarea cursului oficial de către BNR, astfel că, în jurul orei 15:00, cursul euro ajungea la 4,50 lei, iar apoi trecea de acest prag.
După cum se poate vedea din graficul atzaşat, euro a sărit cu peste un ban de la referinţa BNR şi până aproape de ora 15:00, când a depăşit nivelul de 4,50 lei.
Ora 14:00 Cursul oficial al euro s-a apropiat de 4,49 lei, dar pe interbancar a sărit de acest prag
Moneda naţională s-a depreciat pentru a treia zi consecutiv în faţa euro la referinţa BNR, cursul urcând cu încă 0,47 bani (+,10%), până la 4,4881 lei, în condiţiile în care şi în prima parte a zilei şi după anunţarea cursului oficial euro sărise de 4,49 lei pe interbancar.
Practic, încă înainte de ora 11:00, euro se tranzacţiona pe piaţa valutară la 4,493 lei, apoi a coborât o perioadă până la anunţarea cursului oficial (ora13:00) sub pragul de 4,49 lei.
Imediat după referinţa BNR, cursul euro a sărit la 4,494 lei şi se menţinea în această zonă şi chiar mai sus şi după o oră (în jurul orei 14:00).
În regiune, monedele principale aveau o evoluţie mixtă, zlotul polonez pierzând circa 0,4%, până la 4,091/euro, iar forintul maghiar câştigând teren infim în faţa euro, până la 282,5/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anuţat o referinţă de 3,4728 lei, în coborâre cu 3,03 bani (0,86%). Cursul anunţat azi de BNR pentru dolarul american este cel mai mic din ultimele 4 luni, mai exact din 15 mai (3,4576 lei) încoace.