Moneda naţională s-a menţinut pe o tendinţă de depreciere în prima parte a şedinţei interbancare de astăzi, evoluţie corelată cu mişcarea valutelor din regiune, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1214 lei/euro, cu 2,5 bani mai mare faţă de rata precedentă.Banca centrală a publicat miercuri o rată de referinţă cu 0,87 bani mai mare, de 4,0964 lei/euro.Leul s-a depreciat joi şi în raport cu dolarul american, cursul de referin
Moneda naţională s-a menţinut pe o tendinţă de depreciere în prima parte a şedinţei interbancare de astăzi, evoluţie corelată cu mişcarea valutelor din regiune, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1214 lei/euro, cu 2,5 bani mai mare faţă de rata precedentă.
Banca centrală a publicat miercuri o rată de referinţă cu 0,87 bani mai mare, de 4,0964 lei/euro.
Leul s-a depreciat joi şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând la 2,9749 lei/dolar, respectiv cu 4,92 bani peste nivelul de miercuri, de 2,9257 lei/dolar.
Băncile au cotat euro la 4,1020 – 4,1050 lei în debutul zilei, aproape de intervalul de tranzacţionare de la finele sesiunii precedente.
Ulterior, leul a început să piardă teren, ca urmare a corecţiei înregistrate de valutele şi bursele din regiune, astfel că paritatea a urcat cu circa doi bani faţă de închiderea de miercuri, la peste 4,12 lei/euro. Cotaţiile au oscilat în apropierea acestui nivel până la jumătatea şedinţei, iar în jurul orei 13:00, euro era schimbat pentru 4,12 – 4,1250 lei.
Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru depozitele cu scadenţă la o zi au scăzut la 4,69 – 5,46%, după ce miercuri au fost cuprinse între 6,01% şi 6,51%. Totodată, au fost reduse şi randamentele afişate pentru plasamentele pe termen de o săptămână, acestea oscilând între 5,31% şi 5,81%, pe fondul surplusului de lichiditate din piaţă.
În ton cu regiunea
Leul a continuat să se deprecieze, în a doua parte a şedinţei de joi, în linie cu valutele ţărilor din regiune, iar cursul de schimb a atins un maxim de 4,1350 lei/euro, însă la închidere a revenit la 4,1280 – 4,1300 lei/euro.
Băncile au cotat euro la 4,1020 – 4,1050 lei în debutul zilei, aproape de intervalul de tranzacţionare de la finele sesiunii precedente.
Ulterior, leul a început să piardă teren, ca urmare a corecţiei înregistrate de valutele şi bursele din regiune, astfel că paritatea a urcat cu circa doi bani faţă de închiderea de miercuri, la peste 4,12 lei/euro. Cotaţiile au oscilat în apropierea acestui nivel până la jumătatea şedinţei, iar în jurul orei 13:00, euro era schimbat pentru 4,1200 – 4,1250 lei.
În a doua parte a zilei, cursul şi-a menţinut tendinţa ascendentă, pe fondul corecţiei regionale, şi a atins un maxim de 4,1350 lei/euro. La închidere, cotaţiile au reventi însă la 4,1280 – 4,1300 lei/euro.
La ora 16:30, zlotul era depreciat cu 1% faţă de moneda unică, în timp ce forintul pierdea 0,5% în faţa euro.
SURSA: Mediafax