UPDATE: DACIA va întrerupe temporar producţia!

Activitatea de productie a Dacia va fi intrerupta temporar in zilele de 30, 31 octombrie si 13, 14 noiembrie 2008, ca urmare a necesitatii de adaptare a programului de fabricatie la cererea comerciala.Productia de piese de schimb, activitatea anumitor sectoare ale Uzinei Mecanice, cea a centrului CKD, precum si expeditiile de vehicule vor continua fara intrerupere.Decizia de a intrerupe temporar productia intervine ca urmare a  situatiei dificile de pe piata auto din Romania, unde Dacia inr

Activitatea de productie a Dacia va fi intrerupta temporar in zilele de 30, 31 octombrie si 13, 14 noiembrie 2008, ca urmare a necesitatii de adaptare a programului de fabricatie la cererea comerciala.

Productia de piese de schimb, activitatea anumitor sectoare ale Uzinei Mecanice, cea a centrului CKD, precum si expeditiile de vehicule vor continua fara intrerupere.

Decizia de a intrerupe temporar productia intervine ca urmare a  situatiei dificile de pe piata auto din Romania, unde Dacia inregistreaza un puternic recul al vanzarilor.

Conform mai multor comercianţi de autovehicule noi este de asteptat ca luna octombrie sa fie una dintre cele mai slabe din punct de vedere al vanzarilor din intreg anul 2008. Necesitatea ca uzinele sa intrerupa productia rezida din faptul ca, desi cererea la export este in continua crestere, nu poate compensa suficient de rapid pierderea de viteza de pe piata romaneasca.

Pentru ca producatorul autohton sa poata trimite surplusul de masini destinate pietei interne catre export, este nevoie de o ajustare a canalelor de logistica si distributie, iar acest lucru cere timp. Automobile Dacia urmeaza astfel calea deschisa de mai multi producatori internationali, care au fost nevoiti sa intrerupa productia, printre care si grupul-mama Renault, alaturi de Opel, Fiat sau BMW.

Actuala taxa de prima inmatriculare face ca producatorul autohton de autovehicule sa fie concurat de masinile second hand importate din statele membre UE.

Declaratia ii apartine liderului Renault pentru Regiunea Euromed, Christian Esteve, in cadrul evenimentului de inaugurare a constructiei Centrului de Testare de la Titu al Renault Technologie Roumanie (RTR). Pe de alta parte, Christian Esteve a spus ca „Dacia va trebui sa lupte pentru piete in general, nu doar pentru cea din Romania, fara de care ar fi dificil sa reziste”.

Producţia nationala de autovehicule continua sa inregistreze cresteri tot mai mari in fiecare luna (+17,9% la un volum de 196.764 unitati), in luna septembrie 2008 fiind produse cu aproximativ 50% mai multe autoturisme decat in septembrie 2007 si de circa patru ori mai multe vehicule comerciale. Astfel, la nivelul perioadei ianuarie-septembrie, cresterea a fost de 15,2% la autoturisme (185.027 unitati) si 88,6% la vehicule comerciale (11.726 unitati), acestea find datorate in exclusivitate producatorului Dacia.

Exportul de autovehicule a ajuns la 121.934 unitati in primele trei trimestre ale acestui an, cu 51,3% mai mult fata de perioada similara din 2007 si mai mult decat dublu fata de septembrie 2007. Un procent de 62%, respectiv 121.934 unitati din productia de autovehicule a fost exportat, 99% din acest volum fiind autoturisme Dacia.

Primul loc in functie de marca este ocupat tot de Dacia, cu 69.735 de unitati vandute (26% cota de piata). Clasamentul este continuat de Skoda cu 20.144 unitati (cota de piata 7,5%), Volkswagen, cu 18.829 unitati (cota de piata de 7%), Renault cu 18.426 unitati (6,9% cota de piata), si Ford, cu un volum de 18.089 unitati (6.9% cota de piata). Aceste patru marci detin impreuna peste 54% din piata auto autohtona.

UPDATE:

Potrivit statisticilor APIA, evolutia vanzarilor marcii Dacia pe piata interna a variat in primele noua luni ale acestui an intre 6370 si 9486 unitati pe luna, dupa cum urmeaza:

– Ianuarie: 6.370
– Februarie: 7.725
– Martie: 7.380
– Aprilie: 7.127
– Mai: 7.740
– Iunie: 9.486
– Iulie: 8.804
– August: 6.392
– Septembrie: 8.711

In total, Dacia a reusit sa comercializeze pe piata autohtona un numar de 69.735 autovehicule in primele trei trimestre ale acestui an.

Citeste si:

Renault va închide temporar fabricile din Franţa