eBay, cel mai mare site de licitaţii online, a ajuns la o înţelegere cu un grup de investitori privaţi pentru a vinde serviciul de telefonie pe Internet Skype, conform „The New York Times”.
Companiile care fac parte din grupul de investitori sunt Index Ventures, Silver Lake Partners şi fondul de investiţii Andreessen Horowitz, în spatele căruia se află Marc Andreessen, cofondatorul Netscape.
eBay încearcă să vândă Skype de ceva timp şi sunt şanse mari ca tranzacţia să se finalizeze până la sfârşitul anului. Nu se cunoaşte suma exactă, însă, eBay cere în jur de 2 miliarde de dolari pentru Skype.
eBay a plătit aproximativ 3,1 miliarde de dolari pentru Skype în 2005. Deşi preluarea a fost considerată o greşeală de către analişti, Skype a reuşit să se dezvolte, numărul utilizatorilor crescând de la 53 de milioane, în 2005, la 405 de milioane, în prezent.
UPDATE: eBay vinde 65% din Skype cu 1,9 miliarde de dolari
eBay a semnat un acord definitiv pentru a vinde Skype, acord ce evaluează compania la 2,75 miliarde de dolari. Tranzacţia se va încheia în al patrulea trimestru al acestui an. Compania va primi 1,9 miliarde de dolari, bani gheaţă, de la Silver Lake, Index Ventures, Andreessen Horowitz şi Canada Pension Plan. eBay va păstra 35% din acţiunile companiei, iar restul de 65% vor fi controlate de cumpărători.
SURSA: „The New York Times”