Discutiile dintre Gazprom si partea romana, cu privire la posibilitatea trasarii conductei South Stream prin Romania au avansat. Recent, a avut loc o intalnire intre o delegatie rusa, condusa de Vlada Rusakova, coordonator al departamentuui de Dezvoltare Strategica in cadrul Gazprom. Din delegatie au mai facut parte si reprezentanti ai departamentului de export din cadrul gazprom, din partea Giprospetsgaz , precum si din partea ambasadei ruse de la Bucuresti. Din partea romana au fost oameni din conducerea Romgaz si Transgaz.
Prima discutie, care a speriat presa bulgara, a avut loc pe 17 octombrie, la Moscova intre Alexei Miller, presedinte al Gazprom, Francisc Toth, director general al Romgaz si Ioan Rusu, director general al Transgaz. Cu acea ocazie, nimeni nu se astepta ca discutiile vor continua, de regula strategia rusa fiind aceea de a intimida cealalta parte. In cazul de fata, presa bulgara acuza Gazprom ca vorbeste cu romanii pentru a-i face pe bulgari sa cedeze mai usor. Sigur, pana in prezent nimic nu este clar, singura informatie palpabila fiind aceea ca proiectul South Stream va exista, nu se stie daca se va trasa prin Romania sau Bulgaria. Runda de discutii va continua in luna decembrie.
Cu toate acestea, de aceasta data, discutia a fost ceva mai larga, fiind abordate si teme precum ce locatii ar fi potrivite pentru depozitarea de gaze, ce posibilitati de dezvoltare a actualelor rute de transport de gaz se pot aborda, in contextul in care South Stream ar trece prin Romania. Ideea discutiilor directe cu partea rusa a fost si recomandarea pe care fostul cancelar german Gerhard Schroder a facut-o romanilor, in cadrul unui interviu acordat „Capital” in luna aprilie.
In afara de South Stream, rusii mai au in dezvoltare si proiectul Nord Stream, care porneste din Rusia spre Germania, prin zona Marii Baltice.
UPDATE: In prima sa conferinta de presa ca presedinte, Traian Basescu a declarat referitor la South Stream si la discutiile pe care Gazprom le are cu partea romana, ca „daca cineva crede ca poate forta mana Bulgariei, discutand cu Romania – se inseala”. Presedintele a mai adaugat ca „Romania este fidela proiectului Nabucco si partenerilor sai europeni”.