Update. Guvernul vrea să stingă datoriile CFR de un mld. euro. Ialomiţianu: nu încălcăm normele UE

Guvernul intenţionează să stingă majoritatea sumelor datorate bugetului general consolidat de către CFR SA şi a două filialele ale acesteia, prin conversia datoriilor în acţiuni. Suma totală a datoriilor la 31 decembrie 2011 era estimată la 4,5 miliarde de lei (1,038 miliarde de euro). Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, recent, că nu este vorba de ştergerea datoriilor, ci de conversia acestora în acţiuni, măsură care nu încalcă legislaţia europeană.

Cea mai mare parte a datoriilor către bugetul general consolidat revine Companiei Naţionale de Căi Ferate, care ani la rând s-a clasat în topul datornicilor la bugetul consolidat, restul aparţine filialelor SC Intervenţii Feroviare şi SC Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate, – filiale care urmează să fie absorbite de către CFR SA, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

UPDATE A treia filială a CFR SA care urmează să fie absorbită de compania de infrastructură este SC Sere şi Pepiniere, care, potrivit directorului companiei, nu înregistra, la 31 decembrie 2011, datorii la bugetul consolidat.

“În anul 2011, cifra de afaceri a societăţii SC Sere şi Pepiniere CFR SA a fost de 4,21 milioane de lei. Societatea a încheiat exerciţiul financiar la 31.12.2011 cu un profit de 87.711 de lei”, ne-a transmis directorul societăţii, Adina Popuţ.

Mai mult, directorul SC Sere şi Pepeniere susţine că societatea a obţinut profit în primii trei ani de funcţionare, respectiv 2004-2006, şi a reintrat pe profit în anul 2010. Obiectul de activitate al societăţii este reprezentat de activităţi de arhitectură peisageră, curăţire zona CF şi asigurare vizibilitate şi gabarit. Societatea are un număr de 135 angajaţi.

“SC Sere şi Pepiniere CFR SA prestează servicii către terţi, în baza contractelor de prestări servicii şi nu încasează subvenţii de la bugetul de stat”, a ţinut să precizeze Adina Popuţ.

Contactaţi de Capital, reprezentanţii Fiscului ne-au precizat că încă nu a fost definitivată lista obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2011 către cele patru bugete, pe site-ul Agenţiei fiind disponibile doar datele pentru 30 septembrie 2011. La data menţionată mai sus, Compania Naţională de Căi Ferate avea obligaţii restante la bugetul de stat în valoare de 1,03 miliarde de lei. La celelalte trei bugete: pensii, şomaj şi sănătate, obligaţiile restante totale se ridicau la 30 septembrie 2011 la peste 930 milioane de lei. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara, în luna decembrie, că sectorul feroviar de stat a reuşit să reducă o parte din datoriile către bugetul de stat. Conform Agerpres, CFR SA şi-a redus datoriile către stat în anul 2011 cu aproape 36 de procente.

Nici filialele CFR nu au dus-o mai bine

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la 30 septembrie 2011, toate cele trei filialele, care urmează să fie absorbite, prin fuziune, de către CFR, înregistrau datorii la bugetul consolidat. Aşa cum se poate vedea şi din imaginile de mai jos, la finele trimestrului III al anului trecut, Fiscul a început procedura de executare silită a celor trei filialele – SC Sere şi Pepiniere CFR SA, SC Intervenţii Feroviare şi SC Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate.

De exemplu, obligaţiile restante către bugetul de stat ale SC Sere şi Pepiniere la 30 septembrie 2011 erau în valoare de 167.113 lei. Valoarea totală a obligaţiilor la cele patru bugete era de 254.864 de lei, aşa cum se poate observa şi din datele de mai jos. Potrivit oficialilor ANAF, datele pentru finele anului trecut urmează să fie făcute publice abia în luna februarie 2012. Aşa cum menţionam şi mai sus, directorul SC Sere şi Pepiniere susţine că la finele anului societatea nu a înregistrat datorii restante la bugetul de stat consolidat.

Obligaţii restante la bugetul de stat ale SC Sere şi Pepiniere la 30.09.2011

Obligaţii restante la bugetul asigurărilor sociale de stat ale SC Sere şi Pepiniere la 30.09.2011 Obligaţii restante la bugetul asigurărilor pentru şomaj ale SC Sere şi Pepiniere la 30.09.2011 Obligaţii restante la bugetul asigurărilor sociale de sănătate ale SC Sere şi Pepiniere la 30.09.2011
Analizând datele financiare comunicate de societate către Ministerul Finanţelor Publice, în 2010, cifra de afaceri a SC Sere şi Pepiniere a fost de 4,42 milioane de lei, mai mare cu 5% decât în 2011, conform datelor menţionate de directorul societăţii. În ceea ce priveşte profitul obţinut, acesta s-a redus cu aproape 50% faţă de profitul net înregistrat în 2010, de 166.347 de lei, conform datelor prezentate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Mai mult, în anul 2008 SC Sere şi Pepiniere a avut o pierdere de 957.280 de lei. Datele financiare pentru anul 2009 nu sunt prezentate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte celelalte două filiale, aici obligaţiile restante aveau o valoare mult mai mare la finele trimestrului III. De exemplu, valoarea totală a datoriilor SC Intervenţii Feroviare era de 148 milioane de lei, iar cele ale SC Întreţinere Mecanizată se ridicau la 35.76 milioane de lei. Mai jos aveţi imagini cu datoriile celor două societăţi doar către bugetul de stat.

Obligaţii restante la bugetul de stat ale SC Intervenţii Feroviare şi SC Întreţinere Mecanizată la 30.09.2011

Ce spune Ialomiţianu

În urmă cu două zile, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, care a participat, la Palatul Parlamentului, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, a menţionat că ”nu e vorba de ştergerea datoriilor. Acest lucru se întâmplă şi la firme private. Este vorba de o măsură din Codul de procedură fiscală care se aplică pentru toate firmele indiferent că sunt de stat sau private. Nu încălcăm legislaţia europeană”.

Potrivit ministrului, citat de Agerpres, darea în plată a activelor cu stingerea obligaţiilor la bugetul de stat reprezintă o modalitate de restructurare a unei companii.

Ce se scrie în proiectul de ordonanţă de urgenţă

Conform notei de fundamentare a actului normativ, în ultimii zece ani compania de infrastructură feroviară a acumulat datorii peste datorii. “Din cauza  veniturilor insuficiente obţinute din activitatea de exploatare CFR SA a înregistrat la 31 decembrie 2010 o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 în valoare de 5,2 miliarde de lei”, se menţionează în sursa citată.

De exemplu, numai în perioada 2007-2010 pierderile anuale şi datoriile restante au crescut de peste patru ori, de la 1,055 miliarde de lei la 4,48 miliarde de lei. În aceeaşi perioadă cheltuielile totale au crescut de la 1,8 miliarde de lei la 4,6 miliarde de lei, în timp ce veniturile s-au majorat de la 1,5 miliarde de lei în 2007 la 1,53 miliarde de lei în 2009. În 2010, compania a reuşit să-şi dubleze veniturile la 3,3 miliarde de lei, dar anul trecut acestea au scăzut la 2,34 miliarde de lei.

Totodată, pierderile companiei s-au accentuat semnificativ de la an la an. Dacă în 2007 pierderile erau de 334 milioane de lei, în 2008 acestea s-au dublat, ajungând în 2009 la o valoare de aproape trei ori mai mare. Punctul culminant a fost în 2010, atunci când pierderile au ajuns la aproape 1,3 miliarde de lei.

Cum se va realiza conversia în acţiuni?

Iniţiatorii proiectului de ordonanţă de urgenţă susţin că stingerea datoriilor nu poate fi amânată, iar neadoptarea proiectului în regim de urgenţă duce la neîndeplinirea obiectivelor asumate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
“Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesorilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la data de 31 decembrie 2011, datorate de către CFR SA (inclusiv filialele sale SC Intervenţii Feroviare şi SC Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate – fuziune prin absorbţie) la această dată şi neatinse până la data eliberării documentului de atestare”, se arată în proiect.

Administratorii CFR SA vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social şi la emisiunea de acţiuni în condiţiile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, în scopul conversiei în acţiuni a crenţelor fiscale menţionate mai sus.

Noile acţiuni vor fi transferate Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii  pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor statului român, în calitate de acţionar unic.