Preşedintele Traian Băsescu i-a acordat lui Mugur Isărescu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan, guvernatorul BNR fiind cel de-al treilea român decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului, după George Emil Palade, câştigător al Premiului Nobel, şi Patriarhul Teoctist.

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat şi pe membrii Consiliului de Administraţie (CA) al BNR din perioada 2004 – 2009. Consiliul de Administraţie al BNR este alcătuit din nouă membri numiţi de Parlament, pe o perioadă de 5 ani. Preşedintele CA este guvernatorul Băncii Naţionale a României.

În perioada 2004-2009, din CA al BNR au făcut parte Mugur Isărescu – guvernator al BNR, Florin Georgescu – prim-viceguvernator, Eugen Dijmărescu – viceguvernator, Cristian Popa – viceguvernator, precum şi Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop şi Virgiliu-Jorj Stoenescu – membri ai CA al BNR.

Noul Consiliu de Administraţie al BNR a fost instalat în octombrie 2009, între membrii acestuia regăsindu-se mulţi dintre cei care au făcut parte din precedentul CA.

UPDATE 2
Băsescu: „Aţi făcut mai mult decât întreaga clasă politică”

Traian Băsescu a ţinut să menţioneze, după decorarea lui Isărescu şi a altor membri din conducerea BNR, că gestul său se referă la fostul mandat al staff-ului Băncii Naţionale.

Preşedintele a spus că de multe ori conducerea BNR a reuşit să compenseze lipsa de profesionalism a guvernelor în ceea ce priveşte menţinerea echilibrului macroeconomic în România. El a adăugat că cei din conducerea BNR au ştiut să contrabalanseze multe din „măsurile nesăbuite” luate de guverne ale României.

„Aţi făcut pentru români mai mult decât întreaga clasa politică”, le-a spus Băsescu celor pe care i-a decorat. El a adăugat că dacă în prezent România se află în redresare economică şi dacă se va reuşi aderarea la euro la momentul propus, „BNR va avea un merit extrem de important”.

SURSA: Mediafax