UPDATE: Leul evită un nou minim istoric. Posibilă intervenţie BNR

Desi toate valutele forte au inregistrat cresteri, euro a fost in usoara scadere astazi, pierzand 0,05% si atingand 4,3096 lei. Dolarul american a crescut cu 1,1% pana la 3,4094 lei. Cresteri similare au avut si francul elvetian (0,74%), lira sterlina (1%) si yenul japonez (0,93%).Pe piata valutara interbancara, euro a evoluat ciudat. In prima parte a sedintei, a fost in crestere sustinuta, de la 4,31-4,3150 lei in deschidere s-a dus la 4,3350 lei, care a fost si maximul sedintei. Dupa acest mom

Desi toate valutele forte au inregistrat cresteri, euro a fost in usoara scadere astazi, pierzand 0,05% si atingand 4,3096 lei. Dolarul american a crescut cu 1,1% pana la 3,4094 lei. Cresteri similare au avut si francul elvetian (0,74%), lira sterlina (1%) si yenul japonez (0,93%).

Pe piata valutara interbancara, euro a evoluat ciudat. In prima parte a sedintei, a fost in crestere sustinuta, de la 4,31-4,3150 lei in deschidere s-a dus la 4,3350 lei, care a fost si maximul sedintei. Dupa acest moment a fluctuat pana la ora pranzului intre 4,3150-4,33 lei. In a doua parte a sedintei, a avut loc o miscare ciudata in piata, cu miros de interventie a BNR, mutare ce a dus euro sub vaoarea de deschidere, pana in intervalul 4,3050-4,31 lei. Astfel, cursul anuntat de BNR este la o valoarea relativ asemanatoare cu cea de ieri, desi media pietei a fost mai sus. La ora redactarii materialului, tranzactiile erau intre 4,3150-4,32 lei.

Nivelul mediu al dobanzilor de pe piata monetara interbancara a fost in scadere fata de ieri, atingand la overnight urmatoarele valori:
– ROBID: 12,32%
– ROBOR: 13,8%

UPDATE

Aceasta mutare a tinut euro la un curs sub minimul leului inregistrat la 22 ianuarie, de 4,3127 lei/euro. Daca nu a fost interventia BNR, a fost un investitor (sau trei) care a (au) facut miscari similare cu cele care se pot constata in piata atunci cand se suspecteaza o interventie a BNR: cursul o ia pe un trend contrar pietei in trei pasi rapizi, totul se intampla spre final de sedinta, iar anuntarea cursului are o mica intarziere.

Astfel, moneda nationala a evitat sa intre in hora de scadere a monedelor din tarile emergente ale Europei Centrale. Atat zlotul polonez, cat si coroana ceha si forintul maghiar au raportat scaderi astazi, in acord cu trendul pe care l-au avut in ultimele luni. Luni, zlotul a pierdut 4%, iar azi impactul s-a simtit in imediata vecinatate, forintul pierzand 1% (atingand minimul istoric de 309,5 forinti/euro), iar coroana ceha a scazut cu 1,1%, atingand minimul ultimilor trei ani.