Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției Arad, mașinile mici sunt deviate spre punctul de trecere a Frontierei Turnu din județul Arad, iar camioanele sunt deviate spre punctul de tercere a frontierei Vârand de pe DN 79 Arad-Oradea. Există mai multe filtre de poliție, printre care unul chiar la intrarea în oraș dinspre Deva. Practic de acolo mașinile mari, camioanele, sunt deviate spre Oradea pentru a ajunge pe punctul de trecere a frontierei Vărșand. Pentru moment, autoritățile nu știu cât va dura această măsură.
Nici în Slovenia nu se poate circula
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite sau să limiteze tranzitul prin Slovenia, unde căderile de zăpadă de sâmbătă şi traficul foarte intens au provocat blocaje în zona de nord-vest, la graniţa cu Italia, în partea de nord, în zona de graniţă cu Croaţia şi Ungaria.

Blocajele au fost înregistrate pe mai multe secţiuni ale autostrăzii A1, care traversează Slovenia de la nord la sud, făcând legătura cu Ungaria şi Italia. De asemenea, traficul a fost blocat pe autostrada A5 – în zona Murska-Sobota, Levanda, în direcţia Maribor din cauza unui camion răsturnat, informează MAE român într-o atenţionare de călătorie adresată cetăţenilor români. Aceştia sunt sfătuiţi să evite sau să limiteze tranzitul prin Slovenia, să se informeze din timp asupra condiţiilor de trafic şi asupra datelor de contact ale misiunilor diplomatice ale României de pe traseu.

În prezent, principalele autostrăzi de pe teritoriul Sloveniei sunt deschise circulaţiei, dar există restricţii pentru autovehiculele grele/camioane. Traficul este îngreunat şi poate dura mai mult decât în mod normal, cu blocaje posibile în special în cursul nopţii.

Prognoza meteo pentru zilele următoare prevede continuarea ninsorilor şi, în anumite zone, a viscolului, prin urmare pot să mai apară situaţii de blocare a traficului pe teritoriul Sloveniei.