Consiliul Local al Sectorului 2 a emis în luna martie o hotărâre prin care solicită Guvernului României trecerea unui teren localizat pe strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4 din domeniul public al statului în administrarea primăriei. Terenul urmează a fi utilizat pentru construcţia de locuinţe prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), pe care le vor primi, în principal, cadrele militare. Problema este că pe terenul de 10 hectare din nordul Capitaliei funcţionează în acest moment Muzeul Aviaţiei Române.

„Proiectul este într-o fază incipentă şi s-a luat în discuţie de principiu. Deocamdată nu am primit terenul. Aşteptăm Ordonanţa Guvernului, a cărei promulgare ar putea să dureze 2-3 luni. În principiu muzeul va rămâne în continuare acolo, investiţia urmând să se deruleze pe o anumită suprafaţă din terenul de 10 ha. Nu ştim câte locuinţe vor fi şi dacă vor fi numai locuinţe până nu primim un răspuns de la Guvern“, a declarat pentru capital.ro Bogdan Pârvanu, arhitectul şef al Primăriei Sectorului 2.

Potrivit Hotărârii nr. 44 adoptate de Consiliul Local al Sectorului 2 în data de 18 martie 2010, „imobilul va fi preluat în vederea sistematizării zonei, respectiv construirea de locuinţe colective prin programe ale ANL şi funcţiuni complementare spaţiilor de locuit, conform documentaţiei de urbanism în vigoare, în maxim trei ani de la preluarea imobilului.“

Avizare de la Elena Udrea

Ministerul Apărării Naţionale este în plin proces de eliberare a terenurilor pe care le are la dispoziţie şi pe care urmează a fi construite locuinţe pentru cadrele militare. Elena Udrea a anunţat la sfârşitul lunii trecute că va demara la Braşov lucrările la  un proiect de 400 de locuinţe, dintre care 30% vor fi destinate angajaţilor MApN.  Ansamblul imobiliar va fi dezvoltat pe terenurile unor unităţi militare dezafectate, care vor fi transferate din proprietatea publică a statului în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov.

„Ştim că Ministerul Apărării Naţionale pune la dispoziţia primăriilor terenurile pe care le are la dispoziţie, pentru accelerarea programelor de construcţie de locuinţe pentru personalul propriu, ce urmează a fi date în chirie. Primăria, după ce obţine terenul, trebuie să facă o cerere la noi şi să pună la dispoziţie terenul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe“, a menţionat Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Conform hotărârii luate de Consilul Local al Sectorului 2, primăria se obligă să asigure, după finalizare, personalului Ministerului Apărării Naţionale un procent de 30% şi Ministerului Administraţiei şi Internelor un procent de 10% din numărul de locuinţe realizate pe terenul vizat.

UPDATE: Ministerul Apărării Naţionale reacţionează

Ca reacţie la informaţiile publicate de Capital.ro, Ministerul Apărării Naţionale a făcut o precizare pe site-ul instituţiei, în care se informează asupra faptului că Muzeul Aviaţiei nu se va desfiinţa şi nici nu se va muta din spaţiile în care funcţionează în prezent.

„În calitatea mea de director al acestei instituţii, infirm categoric orice informaţie eronată care se vehiculează în legătură cu incertitudinea funcţionării în continuare a Muzeului Aviaţiei în această locaţie. Suprafaţa muzeistică actuală a instituţiei nu va suferi modificări. Nu s-a pus niciodată problema mutării sau desfiinţării Muzeului Aviaţiei şi nici măcar a restrângerii activităţii sale“, a declarat comandorul Adrian Ilie, directorul Muzeului Aviaţiei.

În continuare se precizează că specialiştii MApN, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ai administraţiei locale a Sectorului 2 caută soluţii prin care, fără a fi afectată activitatea muzeului, să poată fi utilizată o suprafaţă de teren excedentară din cazarma în care funcţionează muzeul, pentru construirea de locuinţe ANL, din care 30-40% să fie repartizate personalului Forţelor Aeriene Române.

ANL-uri pentru tinerii militari

„Ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, cunoaşte, prin prisma funcţiilor deţinute în administraţia publică, problemele cu care se confruntă autorităţile locale în realizarea unor proiecte regionale sau locale, cu impact social şi de interes public şi sprijină, potrivit competenţelor, astfel de proiecte. Ministrul Oprea consideră absolut necesare proiectele menite să răspundă nevoilor comunităţilor, dar şi nevoilor militarilor“, se mai arată în comunicat. 

Pentru a sprijini politica locativă, MApN a pus la dispoziţia autorităţilor 25 de garnizonae fără activitate. Până în prezent, au fost efectuate demersuri în câteva garnizoane din ţară (Braşov, Buzău, Lugoj, Lipova, Călăraşi, Piatra Neamţ, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş ş.a.).

Conducerea MApN urmăreşte rezolvarea problemelor militarilor din aceste garnizoane, care ţin de asigurarea condiţiilor de locuit sau de muncă, astfel încât, un procent cuprins între 20 şi 40%, din numărul locuinţelor realizate prin programe ANL, va reveni tinerilor militari.

Vezi şi Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2