Datele privind creşterea economică şi îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa muncii în Statele Unite dovedesc că măsurile de stimulare îşi fac efectul, a declarat preşedintele Barack Obama, care a avertizat însă că revenirea la prosperitate va dura, transmite Mediafax.
Democraţii şi republicanii sunt de acord că starea economiei va fi principala temă a alegerilor din 2010 pentru Congres, dar Casa Albă a respins sugestiile că va avea loc o „judecată” a administraţiei Obama şi a politicilor sale.
„Creşterea economică nu este un substitut al creşterii numărului de locuri de muncă. Dar nu vom putea crea noi slujbe fără creştere economică”, a afirmat Obama în discursul săptămânal adresat naţiunii la radio.
Şomajul din Statele Unite se menţine la nivelul de 9,8%, în pofida planului de 787 de miliarde de dolari adoptat în februarie de administraţia Obama şi democraţi, pentru stimularea economiei.
Economia americană a înregistrat o creştere de 3,5% în trimestrul al treilea, pentru prima oară în mai mult de un an, semnalând ieşirea din cea mai gravă recesiune a ultimilor 70 de ani.
UPDATE: Totuşi, analiştii economici spun altceva
Numărul şomerilor din SUA a crescut luna trecută cu 175.000 de persoane. aceste statisticu nu fac altceva decât să adâncească şi mai mult cea mai mare criză de pe piaţa muncii în SUA din ultimii 80 de ani.
Cifrele privind creşterea şomajului au fost publicate într-un raport al Blomberg ce cuprinde opiniile a 63 de analişti. Datele a fost publicate chiar înaintea raportului elaborat de Departamentul American pentru Muncă. Acesta urmează să fie prezentat în data de 6 noiembrie.
Astfel, creştera numărului celor fără un loc de muncă şi incapacitatea guvernului american de a oferi asistenţă riscă să ducă la o nouă cădere a puterii de cumpărare.
Potrivit agenţiei Bloomberg, rata şomajului a urcat cu circa 9,9% luna octombrie, ajungând la cel mai înalt nivel din anul 1983 şi cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu luna septembrie.
Mai mult, conform unui sondaj comandat de Bloomberg, rata şomajului va creşte şi mai mult, la aproximativ 10% la începutul anului viitor.
SURSA: Mediafax / Bloomberg