Retailerul german de bricolaj Obi va deschide în 2010 două magazine la Ploieşti şi Sibiu, a anunţat, luni, compania. Bugetul alocat noilor magazine este de aproximativ 5 milioane euro pentru fiecare magazin, astfel că investiţia în cele două unităţi comerciale va fi de circa 10 milioane euro.
„Obi are planificate următoarele inaugurări în România, alocând deja bugetul necesar deschiderii de noi magazine”, se arată într-un comunicat al companiei.
În prezent, Obi deţine patru magazine de bricolaj (materiale de construcţii, accesorii şi decoraţiuni pentru casă şi grădină). Primele două unităţi, de la Oradea şi Bucureşti, au fost inaugurate în noiembrie 2008, iar celelalte două magazine au fost deschise la Arad şi Piteşti în aprilie 2009.
„Rezultatele înregistrateîin 2009 sunt mai mari decât cele propuse iniţial. Acest lucru ne încurajează să continuăm planurile de investiţii şi în anul care vine.”, a declarat Romano Quinzi, country manager Obi România.
Lider de piaţă în Germania
Obi, aprte a grupului german Tengelmann, deţine 540 de magazine în Germania, fiind lider pe piaţa de retail de bricolaj din această ţară.
În afara Germaniei, Obi mai este prezent în Cehia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Bosnia-Hertegovina, Rusia, Italia, Austria, Elvetia, Croatia, Ucraina şi România.
Retailerul este ocupă locul 5 pe piaţa de profil din Europa, având peste 38,000 de angajaţi. Magazinele Obi auîinregistratîin anul financiar 2007 – 2008 vânzări totale de 5,8 miliarde euro.