Rezervele estimate de petrol şi gaze ale României, de 72 de milioane de tone, respectiv 155 milioane de metri cubi, permit exploatarea acestor resurse doar pentru următorii 15 ani în condiţiile menţinerii actualului nivel, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi. "România nmai are rezerve de petrol de circa 72 de milioane de tone. La o producţie anuală estimată la 5 milioane de tone, chiar dacă în prezent este de circa 4,2
Rezervele estimate de petrol şi gaze ale României, de 72 de milioane de tone, respectiv 155 milioane de metri cubi, permit exploatarea acestor resurse doar pentru următorii 15 ani în condiţiile menţinerii actualului nivel, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi.
„România nmai are rezerve de petrol de circa 72 de milioane de tone. La o producţie anuală estimată la 5 milioane de tone, chiar dacă în prezent este de circa 4,2 milioane de tone, mai avem asigurată o perioadă de exploatare de 15 ani. La fel se întâmplă şi în cazul gazului unde rezervele sunt estimate la 185 de miliarde de metri cubi, iar producţia anuală este de circa 12 miliarde de metri cubi”, a declarat, marţi, Pătruţi la o conferinţă organizată de Mediafax.
UPDATE: Cărbunele mai ajunge pentru 30 de ani
În cazul rezervelor de cărbune, România stă mai nbine decât în cazul petrolului şi al gazelor, însă exploatarea resurselor este mai dificil de efectuat.
„Putem estima că pentru cărbune, la gradul actual de producţie şi consum am avea asigurată o perioadă de exploatare de 30 de ani”, a mai spus Pătruţi.
Astfel, rezervele de huilă se ridică în prezent la circa 755 milioane de tone, cantitate din care însă doar 100 milioane de tone pot fi exploatate. Producţia anuală estimată de huilă a României este de peste trei milioane de tone în prezent, însă în ultimii ani aceasta s-a situat în jurul nivelului de 2-2,5 milioane de tone, fiind de asemenea subvenţionată