Spania cade într-o nouă recesiune, titrează principalele cotidiene spaniole. Potrivit Eurostat, deficitul public al Spaniei a fost de 8,5% în 2011, iar scăderea consumului, deşi s-a atenuat, continuă să înregistreze date negative. De asemenea, rata şomajului va atinge 24%.
Cotidianul El Pais scrie, citând datele Eurostat, că Spania se cufundă în a doua recesiune din ultimii trei ani, iar scăderea economiei se accelerează cu fiecare trimestru. ”PSOE (n.r. – Partidul socialist al muncitorilor din Spania) le cere oamenilor să iasă în stradă, când UE îi acreditează înşelăciunea”, titrează cotidianul El Mundo, după ce unul dintre membrii marcanţi ai principalului partid din opoziţie, Elena Valenciano, le-a cerut familiilor să ”se apere de guvern”, pentru că sunt ”înşelate”.
Pe de altă parte, mai notează acelaşi cotidian spaniol, secretarul general al partidului de la guvernare (Partidul Popular), Maria Dolores de Cospedal, arată că ”datele deficitului confirmă înşelăciunea guvernării anterioare”, iar ”datele pe care executivul le-a trimis la Bruxelles erau reale”, acuzându-i pe socialişti drept responsabili de ”cea mai proastă moştenire” lăsată unui nou guvern.
Europa confirmă înşelăciunea contabilă din partea PSOE, scrie în aceeaşi termeni şi cotidianul ABC, cu precizarea că actualul premier, Mariano Rajoy, a primit de la predecesorul său, Jose Luis Rodriguez Zapatero, un deficit de peste 26 de miliarde de euro. Cotidianul menţionat mai arată că dacă guvernarea anterioară ar fi respectat limitele de deficit impuse de Bruxelles (n.r. – 6% în 2011) Spania ar fi avut acum mai puţin deficit decât Marea Britanie.
PSOE chiar a minţit în privinţa cifrei deficitului, anunţă cotidianul La Razon pe prima pagină a ediţiei tipărite de marţi, şi arată, de asemenea, că Bruxellesul confirmă faptul că deficitul înregistrat de Spania a fost de 8,5% din PIB în 2011, şi nu de 6%, aşa cum a spus guvernul socialist. Spania regresează, Rajoy accelerează, mai notează cotidianul spaniol, şi precizează că, pe fondul estimărilor de creştere negativă, premierul spaniol îşi va repeta angajamentul cu privire la respectarea obiectivului de deficit şi aplicarea reformelor. (Sursa: Agerpres)
Recesiunea în care a intrat deja Spania în primul trimestru al anului nu a surprins guvernul de la Madrid
Recesiunea anunţată în care a intrat deja Spania în primul trimestru al anului nu a surprins guvernul de la Madrid, întrucât toţi membrii acestuia ştiu că ţara se află într-o situaţie extrem de delicată şi dificilă, potrivit spuselor premierului spaniol Mariano Rajoy.
Rajoy a spus că proiectul de buget prevede o cădere de 1,7% a economiei spaniole anul acesta, iar scăderea de 0,4% a PIB-ului, anunţată de Banca Spaniei, şi care indică intrarea în recesiune, nu a surprins guvernul pe care îl conduce. "Situaţia este foarte grea, şi de asta am adoptat măsuri despre care ştim că nu le plac spaniolilor, dar care urmăresc depăşirea acestei situaţii de o complexitate enormă", a spus Rajoy, atrăgând totodată atenţia că "în cele din urmă o vom scoate la capăt".
Ministrul spaniol al finanţelor, Cristobal Montoro şi-a apărat în Congresul Deputaţilor proiectul de buget pentru 2012 şi a dat asigurări că acesta este potrivit pentru criza financiară prin care consideră că trece Spania.
În acelaşi timp, el a acuzat din nou anteriorul guvern socialist (PSOE, acum în opoziţie, n.r.) că a lăsat în urmă un deficit de 8,5% în 2011, ceea ce consideră că este "încă o înşelăciune, o înşelăciune foarte gravă", care a afectat imaginea Spaniei în faţa UE, a creditorilor şi pieţelor financiare.