Iată că s-au găsit bani pentru reparații la trenurile CFR Călători, dar au apărut „mici“ probleme. Companiile „se luptă“ pentru câștigarea proiectului. Miza este mare. Cine va pierde?
Câștigătorul licitației pentru reparaţia şi mentenanţa trenurilor Săgeata Albastră, ieșite din garanție, ar fi trebuit decis la 5 decembrie. Dar nu s-a întâmplat așa. „Licitația organizată de CFR Călători se va transforma, probabil, într-una dintre cele mai lungi licitații.
Acum, motivul întârzierii este legat de Remarul 16 Februarie, care, probabil, va contesta în instanță achiziția“, spun surse din industria feroviară. Potrivit lor, Astra Vagoane Călători Arad, aflată în proprietatea omului de afaceri Valer Blidar, Grupul Grampet deținut de Gruia Stoica și concernul francez Alstom, care are o filială în România, s-au calificat în etapa finală a licitației.
În replică, reprezentanții Remarul 16 Februarie au spus că participă în calitate de ofertant la procedura de atribuire organizată de CFR Călători și publicată prin anunțul de particitare care are ca obiect ”Revizia tip R8 la automotoarele Desiro SR 10D – Revizie capitală, împărțită în două loturi”. ”Conform calendarului estimativ publicat de autoritatea contractantă în cadrul acestei proceduri, în data de 12 decembrie 2013 s-a desfășurat etapa deschiderii ofertelor tehnice și financiare și etapa negocierii cu participanții. La această etapă a fost prezentă, în calitate de ofertant, și societatea noastră”, a subliniat Florentin Bărbuceanu, director general al Remarul 16 Februarie. Potrivit acestuia, în urma analizei ofertelor depuse și având în vedere, în special, ofertele tehnice depuse, CFR Călători a stabilit că va lua o decizie abia după data de 1 ianuarie 2014. ”În funcție de decizia autorității contractante cu privire la ofertele depuse de societatea noastră și de evoluția viitoare a procedurii în etapele următoare, societatea noastră își rezervă dreptul de a-și valorifica interesele legale”, a mai spus director general al Remarul 16 Februarie.
„Este o mare bătălie de acum acolo. Și mult stres. Nu a mai fost nicio licitație serioasă în zona de CFR Călători în ultimii doi ani. Inclusiv gigantul Alstom a intrat în joc“, adaugă sursele citate. De altfel, reprezentanții Alstom declarau că sunt interesați să participe la orice licitație care se organizează în România pe acest segment. Și nu e de mirare: potențialul pentru investiții al CFR Călători este între 50 și 100 milioane de euro pe an, în următorii zece ani. Iar pentru reparații, undeva la 20 milioane de euro anual. Cel puțin așa reiese din datele companiilor de profil. Așa că licitația pentru asigurarea serviciilor de reparaţii şi mentenanţă a automotoarelor Desiro, montate pe trenuri Săgeata Albastră, ar putea să se transforme „într-o luptă lungă între companiile interesate“.
Miza este mare. Valoarea contractului ar putea ajunge la 50 milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, iar banii provin din bugetul CFR Călători. Trenul Săgeata Albastră este construit de concernul german Siemens, la uzinele Astra Vagoane Călători Arad, şi circulă de zece ani pe căile ferate româneşti. În total, sunt în exploatare 120 de garnituri de tren.